Unul dintre speakerii care au făcut o impresie super bună anul ăsta în cadrul Mobile Marketing Forum a fost Ilyan Kovatchev, şeful agenţiei de digital Ilyan.com, care are birouri la Londra, Sofia şi Skopje şi care recent a deschis un birou şi la Bucureşti.
Am avut ocazia să discut puţin cu Ilyan şi m-am gândit că ar fi interesant să-mi răspundă la câteva întrebări pentru blog. Pe de-o parte pentru că eram curios cum se vede din afară piaţa românească, pe de altă parte pentru că au potenţial. Rămâne să vedem în următoarele 6 luni cât reuşesc să pună în aplicare şi cu ce chestii mişto vin.
Am pus mai întâi traducerea în română, dar aveţi mai jos şi textul original, dacă preferaţi să-l citiţi în original.








