Eşti un mascul feroce. Vreau să lămurim asta de la început, ca să nu ai impresia că îţi pune cineva la îndoială calităţile. Totuşi, mai important este să fii un domn.
Tata nu prea înjura de faţă cu noi când eram mic. Şi nu pentru că nu ştia să înjure (v-am spus, a crescut în Ferentari), ci pentru că aşa considera că e normal. Când am mai crescut, a început să se ferească mai puţin de mine şi mai mult de mama.
Vorbesc despre înjurăturile alea care în mod normal îţi scapă. La volan, la nervi, la o ratare a naţionalei. Şi care de fapt n-ar trebui să-ţi scape. Măcar atunci când eşti cu doamna lângă tine. Pentru că te vei obişnui să înjuri de faţă cu ea fără nicio jenă şi la un moment dat vei face un copil. Care va deveni şi el un gherţoi injurios, la fel ca tatăl lui.
Voi ce faceţi? Înjuraţi de faţă cu doamna? Şi dacă da, când aveţi de gând să scăpaţi de acest obicei?
