Umblă vorba prin târg că băieţii au dezvoltat o nouă schemă pe Okazii.ro şi alte siteuri de gen:
Cetăţeanul îşi pune laptopul la vânzare pe Okazii şi aşteaptă un cumpărător. Îl găseşte, se înţeleg la bani, însă din păcate cumpărătorul nu e din acelaşi oraş. Ca să meargă lucrurile mai bine (sau ca să iasă mai ieftin, mai sigur etc.), cumpărătorul insistă ca laptopul să fie trimis printr-o anumită firmă de curierat. Totodată, cumpărătorul cere adresa vânzătorului, sub diverse pretexte.
În zilele următoare un „curier” de la firma indicată vine să ridice coletul. Vânzătorul dă coletul fiind convins că va primi plata ramburs însă rămâne şi fără bani şi fără laptop.
Schema e tot mai des folosită pentru diverse obiecte. Daţi de veste mai departe şi mare grijă la ce vindeţi 🙂






