mesteri

IN Casual stuff

Săptămâna trecută, la vizita prin Neamţ, am cunoscut şi câţiva meşteri populari care duc mai departe tradiţiile din zona Moldovei. În poza de mai sus este doamna Rodica Ciocartau (cu ochelari) – care se ocupă de ţesut, iar mai jos îl puteţi vedea pe domnul Ion Albu – care ne-a creat măştile astea. Sunt nişte oameni trecuţi de 50 de ani, care trăiesc prin nişte sate moldoveneşti uitate de lume.

Ai zice că nu ştiu de internet, Uniuni Europene şi alte treburi de pe la oraş. Însă cei doi meşteri sunt destul de conectaţi la viaţa orăşenilor. Nu folosesc prea des internetul, dar ştiu să-i trimită pe turişti pe pagina ViziteazăNeamţ.

Ce-am observat la amândoi şi m-a impresionat (şi am întâlnit acelaşi discurs şi la Depozitul de Armăsari de la Dumbrava) e lejeritatea cu care vorbesc despre fondurile europene. Doamna Rodica povestea că tocmai a terminat munca pentru nişte costume populare achiziţionate de o comună de undeva din Moldova cu fonduri europene. Vreo 27 de costume complete.

Asta după ce anul trecut a participat la o serie de ateliere menite să ducă mai departe tradiţia, ateliere finanţate tot pe bani europeni.

Domnul Ion Albu ne-a povestit cam acelaşi lucru, atât despre ateliere, cât şi despre alte proiecte la care a obţinut finanţare sau a fost plătit din bani de la UE obţinuţi de altcineva.

La Dumbrava sunt în proiect nişte accesări de fonduri, şi despre asta am auzit şi la Rezervaţia de Zimbri sau la Lacul Roşu.

Habar n-am care e rata de absorbţie a fondurilor europene pentru judeţul Neamţ, însă cred că e destul de mare. Asta m-a bucurat foarte mult, pentru că trăiam cu impresia că fondurile europene sunt în general pentru băieţii deştepţi care fac tot felul de aranjamente.

Auzind poveştile meşterilor populari, mi-am dat seama că lumea ştie despre aceste variante, semn că toate campaniile de informare desfăşurate la nivel local şi-au făcut treaba şi banii de la UE pot fi şi sunt accesaţi (şi) de cine trebuie. Nu-mi fac iluzii că ar fi uşor, dar dacă oamenii ăştia din Pipirig şi Timişeşti s-au descurcat, pot şi alţii.

O listă cu meşteşugarii din judeţul Neamţ găsiţi aici, iar un articol detaliat despre meşterii întâlniţi în excursia noastră pe Lumea Mare.

priNeamţ este un eveniment susținut de Primăria Piatra NeamţCentral Plaza HotelPetromCosmote, Noroc şi Autonom.

Sursa foto 1, 2

IN Casual stuff

Românii nu au asimilat nici până acum noţiunea de „prestări servicii”. Termeni precum „mentenanţă”, „întreţinere”, „verificare” reprezintă pentru noi o pierdere de timp şi o cheltuială inutilă. Suntem într-o alergare continuă după costuri one-time-only, după mulţi ani incluşi de garanţie şi primele revizii gratuite.

Nu-mi dau seama dacă asta vine din serviciile proaste şi scumpe de care am avut parte mai mereu, sau are legătură cu anii de comunism în care trebuia să ai pe cineva. Oricum, nu avem reflexul de a respecta munca unui om şi a-i da cât ne cere (dar asta vine la pachet cu sistemul de pricing românesc: „îi cer dublu faţă de cât face lucrarea pentru că, uite, are bani”).

Preferăm să ne facem singuri de lucru, mai ales când e vorba de chestii prin casă. Nu chemăm electricianul să ne schimbe o priză pentru că ne descurcăm singuri şi oricum ne jupoaie de bani. De obicei e bine să faci singur dacă te pricepi. Eu am moştenit de la tata pasiunea pentru meştereli şi cum avem prin casă tot felul de scule, ne cam descurcăm.

Totuşi, sunt lucruri care ne depăşesc. De plidă, avem o uşă de metal în faţa a 3 dintre apartamentele de pe etaj. Că aşa era moda în anii ’90, să te protejezi de duşmani. Tot blocul are uşă de-aia, noi nu era să rămânem mai prejos. Şi pentru că e relativ veche şi finisată prost, s-a cam stricat. Broasca, butucul, ceva nu mai merge.

Pentru că nu avea rost să chemăm un lăcătuş, am început să meşterim noi împreună cu un vecin. Şi ne-am chinuit vreo 3 zile până am stricat-o de tot. Iar în timpul procesului mă întrebam de ce n-om fi solicitat noi specialistul încă de când am văzut că problema e ceva mai complicată. „Lasă că ne descurcăm noi”. Şi ne-am descurcat aşa bine încât va trebui să chemăm un sudor să ne repare uşa. Evident, sudorul o să ne ia mai mulţi bani decât face (sau mai exact, decât considerăm noi că face) şi data viitoare o să ne lipsim de serviciile lui pentru că, nu-i aşa, ne descurcăm şi singuri. 

Meniu