În urmă cu câteva săptămâni am fost pentru prima oară la Therme Bucureşti, după ce la începutul anului doar i-am vizitat înainte de deschidere. De-atunci am aşteptat vreo 2-3 luni să treacă nebunia de început şi să se rodeze personalul, apoi a venit primăvara cu activităţi intense şi plecări, vara cu perioada pre şi post concediu, aşa că am tot amânat.
Până la urmă am ales o zi din timpul săptămânii, pentru că în weekenduri am înţeles că ar fi aglomeraţie foarte mare. Nu mi se pare locul în care trebuie să te simţi ca pe plaja din Neptun, cu 100 de oameni pe metrul pătrat, ci ai nevoie de spaţiu, ca să te poţi relaxa în voie. Şi fix asta am găsit într-o frumoasă zi de joi. Recomand cu căldură să faceţi la fel, e super mişto să te deconectezi după o zi plină de muncă.
Am avut acces la Elysium pentru 3,5 ore, practic un cost de 68 de lei de persoană pentru toate cele 3 zone. Am ajuns pe la ora 20:00 şi am plecat la închidere, adică la 23:30. Timp suficient pentru toate. La Galaxy (zona cu tobogane) n-am fost deloc, ne-am plimbat exclusiv pe la The Palm şi Elysium. În primul rând pentru că ne-am dus setaţi pe relaxare, în al doilea rând pentru că nu-s cel mai mare fan al chestiilor pe care aluneci fără să îţi poţi controla corpul. Citeşte tot articolul














