situatii de criza

IN Advertising/PR

Probabil că aţi auzit deja despre retragerea de pe piaţă a medicamentului Fervex. A scris cam toată presa săptămâna trecută, situaţia a fost prezentată foarte grav. De fapt, retragerea de pe piaţa românească n-a fost decât o măsură de precauţie, problemele fiind doar la versiunea cu zmeură, sortiment necomercializat în România.

Inevitabil mi-am amintit de exerciţiul celor de la Golin Harris de la PR Academy. În cazul de faţă situaţia se prezintă cam aşa:

– Fervex a avut ani la rând reclame pe TV şi în print, dar nu are niciun fel de prezenţă online; Bristol-Myers Squibb – producătorul medicamentului – nu are site în limba română.
– singurul comunicat a fost dat de Agenţia Naţională a Medicamentului şi zice aşa:

Decizia de retragere de pe piata a produselor (…) a fost luata ca urmare a informatiei primite de ANMDM atât prin intermediul sistemului de alerta rapida, de la Autoritatea Competenta din Franta, cât si de la producator (Bristol-Myers Squibb).

Mai ales pentru astfel de momente ai nevoie de o agenţie de PR şi de o prezenţă online. Presa a scris ce-a înţeles, n-a prea precizat că măsura e preventivă, a lăsat impresia că toate loturile sunt compromise. Asta se traduce în milioane de euro pierdute la vânzările ulterioare. Greu de crezut că lumea va mai avea încredere să cumpere produsul după o problemă de genul ăsta.

IN Advertising/PR

Contextul

Summer Well este un festival ajuns la a doua ediție, organizat pe Domeniul Știrbei din Buftea. Organizatorii au reușit să aducă atât anul trecut, cât și anul acesta o serie de trupe destul de cunoscute.

Din câte mi-am dat eu seama, Summer Well se dorește a fi un festival cu ceva ștaif, pentru o anumită nișă.

Locul de desfășurare e superb, unul dintre cele mai mișto pe care le-am văzut. Numai că anul ăsta s-a nimerit să plouă. Mult. În prima zi a fost destul de mult noroi, dar sâmbătă noapte a plouat atât de rău încât s-a anulat ziua a doua.

Am urmărit desfășurarea evenimentelor cu mare atenție pentru că nu te lovești în fiecare zi de o situație de criză. Să vedem cum s-au descurcat organizatorii:

Rău. Primii care au anunțat anularea concertului lor au fost cei de la The Stone Roses, pe contul oficial de Twitter. Ar fi trebuit ca organizatorii să fie cei care dau primele informații publicului. Tweetul trupei a dat naștere situației de criză, iar vreme de 2 sau 3 ore n-a venit niciun răspuns oficial, în timp ce comentariile curgeau pe Facebook și Twitter. Nu se știa dacă celelalte concerte mai au loc sau nu. Citeşte tot articolul

Meniu