in Advertising/PR

Probabil că aţi auzit deja despre retragerea de pe piaţă a medicamentului Fervex. A scris cam toată presa săptămâna trecută, situaţia a fost prezentată foarte grav. De fapt, retragerea de pe piaţa românească n-a fost decât o măsură de precauţie, problemele fiind doar la versiunea cu zmeură, sortiment necomercializat în România.

Inevitabil mi-am amintit de exerciţiul celor de la Golin Harris de la PR Academy. În cazul de faţă situaţia se prezintă cam aşa:

– Fervex a avut ani la rând reclame pe TV şi în print, dar nu are niciun fel de prezenţă online; Bristol-Myers Squibb – producătorul medicamentului – nu are site în limba română.
– singurul comunicat a fost dat de Agenţia Naţională a Medicamentului şi zice aşa:

Decizia de retragere de pe piata a produselor (…) a fost luata ca urmare a informatiei primite de ANMDM atât prin intermediul sistemului de alerta rapida, de la Autoritatea Competenta din Franta, cât si de la producator (Bristol-Myers Squibb).

Mai ales pentru astfel de momente ai nevoie de o agenţie de PR şi de o prezenţă online. Presa a scris ce-a înţeles, n-a prea precizat că măsura e preventivă, a lăsat impresia că toate loturile sunt compromise. Asta se traduce în milioane de euro pierdute la vânzările ulterioare. Greu de crezut că lumea va mai avea încredere să cumpere produsul după o problemă de genul ăsta.

6 comentarii. Leave new

  • S-au vehiculat atatea lucruri despre shaorma Dristor si lumea a cumparat in continuare. Acum au franciza oamenii.

    Fervex nu vor pierde nici 1% din business pe considerente de *imagine*, lumea va cumpara in continuare ca si pana acum. PR schPR.

    Răspunde
  • Subscriu la comentariul anterior. Supraestimezi romanii in a decide chiar si in beneficiul lor. Danone a avut scandal monstru si a revenit frumos fara sa schimbe nimic. Romanii reactioneaza in puseuri dar revin rapid la obiceiul anterior. E rau, e bine?

    Răspunde
  • Ipotetic vorbind, ești producător de iaurturi și toată lumea află de la știri că produsele tale conțin dioxina a gumei guar în cantități de 50 de ori mai mari decât limitele admise.

    A doua zi toate ziarele din România publică un studiu al „institutului tău de casă” din care rezultă că nici o clipă consumatorii nu au fost în pericol.

    Te-ai aștepta că firma asta o să dispară de pe piață, nu? Ei bine nu… consumatorul român și uită și iartă.

    Răspunde
  • Dacă e cum spuneţi voi, înseamnă că strategia şi intenţia lor, a fost să nu cheltuiască absolut nimic pe partea de comunicare de criză, nici măcar timp pentru un comunicat, pentru că oricum în 3 luni românii uită?

    Greu de crezut! Dar tot rămâne un mister de ce o companie atât de mare se descurcă aşa prost într-o situaţie ca asta.

    Răspunde
  • @pinkISH: tu ai cumpara stiind ca brandul are probleme? Sau hai sa pun altfel problema: daca o firma de DVDuri ar avea probleme declarate in fabrica ai ignora situatia?

    @Claudiu: te contrazic. Danone a bagat foarte multi bani pe foarte multe planuri ca sa isi spele imaginea dupa problemele respective.

    @trofo: reiau ce ii ziceam lui Claudiu. S-au bagat zeci de milioane de euro in refacerea imaginii. De la clipurile cu Teo Trandafir in vizita la fabrica pana la programe de CSR, Zilele Portilor Deschise si multe altele.

    @Tudor: eu cred ca vor face ca pana acum: spoturi pe TV si printuri. Desi nu stiu daca mai e suficient. Poate ca au inceput deja demersurile pentru un pitch de PR 🙂 Sau cel putin asa sper!

    Răspunde
  • O situatie similara a fost si in cazul Diane 35 acum cateva luni. Silence PR Strategy. If there is any…

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Meniu