sosele

IN Casual stuff

Anul trecut am dat o fugă până în Germania după o mașină, ocazie cu care m-am plimbat puțin printr-un orășel de lângă Frankfurt. Și cum hoinăream fără vreun scop anume pe-acolo dau de o lucrare la niște țevi. Ce să-i faci, se mai sparg țevile peste tot pe lumea asta, or avea și ăia Nicușordanii lor. 

Atunci mi-au picat ochii pe secțiunea transversală a șoselei, cu stratul de pământ, apoi cu un strat de pământ și pietriș, apoi un alt strat gros de pietriș, apoi 15-20 de centimetri de asfalt. Ba chiar în unele porțiuni erau vreo 30 de centimetri, pe măsură ce te apropiai de semafor. Un semafor la care probabil că staționează și mașini mai mari, așa că s-a făcut o întăritură acolo, cu vreo 10 centimetri extra de asfalt, să fie, să țină, să nu se afunde camionul de 5 tone în asfalt, cum se întâmplă la orice intersecție din București. Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

banda_stanga_iasi

Chestia asta nu e deloc estetică dar e super utilă, am văzut-o în Iaşi. Cei care fac stanga au o bandă foarte bine delimitată, cu nişte stâlpi de metal, care au la bază şi ceva ciment. Vrei să faci stânga de pe banda 1 sau banda a doua? Ţeapă.

Nu se mai taie coada, nu mai pot ameţiţii să îţi taie calea în ultima secundă pentru că şi-au dat seama că ei pe acolo trebuie s-o ia şi aşa mai departe. Şi se poate aplica inclusiv la benzile alea speciale pentru autobuze. Chiar dacă o să arate şosele ca nişte lungi culoare individuale, măcar o să circulăm puţin mai civilizat. Pentru că benzile desenate pe asfalt nu ştim să le respectăm.

Meniu