E şi ei oameni…

şi pentru că e şi ei oameni, greşeşte.

Numa’ că mie nu prea îmi place când cineva greşeşte faţă de mine. Mai ales când o face voit. Şi pentru că dexul mă susţine, insist şi spun că cele mai naşpa greşeli sunt cele intenţionate.

Egoismul e la preţ de artă zilele astea iar spiritul de echipă, turmă sau tovărăşie e pierdut în negura anilor care au trecut.

Stilul meu de abordare faţă de oameni se dovedeşte a fi unul falimentar. Mereu am avut convingerea că acordând încredere anumitor oameni ei vor aprecia, vor înţelege că sunt privilegiaţi şi vor răspunde.  Şi da, încrederea unui om e un privilegiu.

Şi pentru că nu pot fi schimbate concepţii vechi, adânc înrădăcinate în mintea cuiva, e aproape la fel de bine să acţionezi direct pe sursa dezamăgirilor. Şi să o elimini din ecuaţie.

Ceea ce vă doresc şi dumneavoastră.