La conferinţele de la OC am copt o aroganţă cu cele mai de seamă twitteriste CRPiste, @KorinnaMS şi @carmen_rusu. Planul era să plecăm şi noi la munte, să bem o cafea de 1 mai şi să ne întoarcem. Pentru că toată lumea pleacă la mare de 1 mai, trebuia să fim diferiţi şi rebeli şi împotriva sistemului ticăloşit.
Am ajuns cu trenul, studenţeşte, la 12 şi ceva. Dacă o luam cu maşina, probabil că ajungeam la 3 cu puţin noroc. @alexveja a făcut alimentarea cu merinde şi am pornit la drum. Eu plecasem de acasă cu traseul bine stabilit. Singura variabilă pe care n-am luat-o în calcul a fost micul turist japonez, Carmen, care se oprea să facă poză la fiecare piatră, nor, câine, găină… orice. Am făcut şi poze la Peleş, am stat în soare şi am continuat spre Stâna Regală. Între timp Carmen se plângea că ea vrea în pădure. Şi am intrat în pădure.
Pentru cei care n-au ajuns la Stâna Regală, e unul dintre cele mai uşoare trasee din sinaia (nu că ar fi prea multe). Timpul normal e de 30 de minute dar pentru că la Bucureşti nu urcăm nici măcar scări, a durat ceva mai mult. Cred că într-o oră eram în vârf.
A meritat efortul. Priveliştea este genială. E o vale la 1300 de metri, între munţi de 2000 şi ceva. Încă n-am pus mâna pe poze dar mai jos e ce-am făcut eu cu telefonul.
Am coborât rapid pentru că dispăruse crucea de pe caraiman. În 20 de minute dintr-un soare puternic ne-am trezit în pragul furtunii aşa că am luat-o din loc. Am mâncat la cabana schiorilor, pe şoseaua spre cota 1400. Recomand.
După ce-a plouat vreo.. 2 minute, am plecat spre centru ca să nu ne trezim că alergăm spre gară în rafale de ploaie. Ploaie care ne-a mai deranjat alte 5 minute, la vreo oră distanţă. Vreme mai capricioasă ca asta n-am mai văzut de mult. Bine măcar că n-a plouat.
Am făcut turul oraşului, am plecat pe un drum şi ne-am întors pe altul, am mers în stânga şi în dreapta şi am ajuns în gară cu o oră şi ceva mai devreme. De ce? Pentru că nu ai ce face în Sinaia. Nu mi-a venit să cred cât de plictisitor şi aglomerat este. Când eram mic mergeam cu ai mei şi stăteam zile întregi. Habar n-am ce făceam.
Am ajuns la concluzia că, chiar dacă am fi rămas 1-2 nopţi, nu aveam ce face. Fără să punem la socoteală plimbările de la hotel la masă şi viceversa şi berica la terasă, n-ai ce face în Sinaia. 2 trasee mari şi late, un drum cu telecabina şi gata. Land of choice? No fucking way. Dadada, aer de munte, ştiu dar eu nu sunt obişnuit să stau. Eu sunt obişnuit să merg pe munte, nu să stau la terase cu umbreluţe.
În concluzie: dacă vreţi aer de munte, mergeţi în altă parte, la Sinaia sunt doar aere de munte; dacă vreţi să vizitaţi Sinaia vă ajung vreo 5-6 ore; piţipoancele există şi în vârf de munte, aduse de prietenii lor cu porsche cayenne lăsat la poalele munţilor.
Mi-a plăcut aşa mult încât mai vreau. Aşa că peste un timp (contează şi cum se plasează sesiunea de vară), vreau s-o facem din nou, tot pe trasee uşoare. Next time: Predeal – Susai. Dacă apucăm să şi stăm 2-3 zile, facem şi Poiana Izvoarelor. Iar în vară poate ceva mai greu. Aştept înscrierile.
Voi ce-aţi făcut de 1 mai?
7 comentarii. Leave new
Da si eu am fost rebela si contra curentului. Mai exact am stat in Bucuresti si am incins o mini petrecere ad-hoc cu incercari de cocktail Mojito…desi reteta pare simpla, nu este deloc. Desi aveam rom, menta proaspata, apa minerala, lime si zahar brun…cred ca gheata a fost marea problema…nu prea s-a lasat pisata :)) dar de distrat ne-am distrat…s-a dus si sticla de Havana Club 😀
Vineri la mare,sambata de la Predeal pana in Sibiu si azi..in Bucuresti. Si le-am impacat pe toate :). Mai departe ca si tine,ma gandesc la urmatoarea excursie…cred ca aleg Piatra Neamt, Cheile Bicazului.Hmmm, m-ar tenta si niste locuri „nedescoperite” + Canionul 7 Scari.Uf,deocamdata…sesiune, pana una alta 🙂
tu ai de recuperat 2 ani de sedentarism bucurestean. eu am fost la mare evident. loved every second of it 😀
Trece-ma pe lista!!! ACUM! 🙂
Ia te rog sa-i multumesti turistului japonez pentru ca, datorita lui, o sa ai cu ce te lauda nepotilor, da?!:)))Ai uitat de twitteritul si verficatul e-mailului in varf de munte si de fazan -ul din gara!Prin urmare subscriu la ce-ai facut tu de 1 mai! (ar fi fost culmea sa nu:))) si la un traseu mai lung sa ne vedem!
Un alt traseu usor ( frumos iarna, vara nu mai stiu cum e ) este cel care pleaca din Azuga spre cabana Garbova ( se poate ajunge si prin Predeal, pe sub telescaun sau cu telescaunul ). La cabana Garbova recomand ciorba de pui 😀 ( 6 ron )
Vineri – Vama Veche si Mamaia, sambata – Mangalia, duminica – portul Tomis. Deci mare. Si a fost suuuper bine. Am mers pe jos zilele astea cat n-am mers eu de la inceputul anului.