Când am nimerit la festivitatea de deschidere în facultate am avut un prim şoc: doar 2-3 feţe cunoscute. Câţiva colegi din liceu, puţini bucureşteni şi în rest provinciali. Până atunci provincialii existau în viaţa mea doar la nivel teoretic. Pe principiul: da, există şerpi veninoşi, da, există femei frumoase şi inteligente, da, există provinciali – dar nu sunt prin preajmă.
N-a fost deloc o dragoste la prima vedere. Din contră, ne-am antipatizat reciproc. Eu simţindu-mă superior, ei simţindu-mă cum eram de fapt: arogant, superficial şi (cel mai grav) bucureştean.
Uşor-uşor am descoperit o grămadă de oameni faini care vin de prin provincie. Dar nu despre ei vreau să scriu, ci despre ceilalţi. Despre cei care se plâng non-stop de Bucureşti. Care se plâng că e un oraş aglomerat, murdar, că la ei acasă era mai bine. Îi recunoaşteţi uşor: un provincial se plânge mult mai des de aglomeraţie, praf… şi tot ce e naşpa aici.
Mi s-a cam luat de provinciali năzuroşi. V-am chemat eu la Bucureşti? Faceţi un sacrificiu pentru ţară? Nu.
În jurul meu (nu doar la facultate) sunt o grămadă de voci care se plâng că sunt departe de părinţi, că nu are cine să le gătească, că sunt mari chiriile, că la cămin e naşpa. Nasol. Şi ei sunt ăia cu capsa pusă care îţi strică ziua prin autobuz, ăia care nu zâmbesc, ăia cărora nu le convine nimic. Ăia care au o atitudine ostilă sau o nemulţumire veşnică.
E perfect valabil principiul bătrânilor care nu acceptă să se mute de aici într-un oraş mai ieftin. Nu trebuie să stăm toţi în capitală.
N-am o problemă decât cu cei care se plâng. Sau mai exact, cu cei care se plâng non-stop. De ce ai venit aici dacă e aşa naşpa tot? Ai venit ca să găseşti un job mai bun decât în oraşul tău, da? Să ai parte de o educaţie mai bună. Asta presupune nişte sacrificii. Nu e vina nimănui că te-ai născut în Plopeni, şi nici nu e obligatoriu să vii la Bucureşti.
Şi da, scriu asta din punctul de vedere al omului care a stat toată viaţa cu părinţii, pun-te masă, scoală-te masă. Asta e, am avut norocul să mă nasc aici. Nu vă convine, ştiţi unde sunt ieşirile, ştiţi unde e gara.
7 comentarii. Leave new
Subscriu! 😀
Norocul sa te nasti aici? :))) Nebunule da’ ce te mai invidiez :))
Ooo, dar mie imi place Bucuresti-ul, aglomerat si galagios cum e el… si nu, nu sunt bucuresteanca. Poate daca ma nasteam aici nu imi mai era atat de mult pe plac. Dar faptul ca oricand simt ca imi trebuie o pauza, chiar si de cateva zile, am un refugiu(orasul meu natal), ma face probabil sa vad mai mult partile frumoase ale Bucurestiului. Da, are si el parti frumoase. Concluzia… imi place foarte mult Bucuresti-ul, dar ma bucur ca nu m-am nascut in acest oras! 🙂
Mie imi place Bucurestiul pentru ca l-am cunoscut pe Hoinaru’ :))
i missed plopeni :-<
Cap ou pas cap?
Sa locuiesti 3 luni, cu chirie, singur, intr-un apartament sau intr-o garsoniera, fara sa iti calce/gateasca/spele sau sa iti faca ordine si curatenie nimeni in niciun colt din casa aia. Apoi spune-ne cum e 🙂
Cap ou pas cap?
Pana la urma nu are nicio legatura faptul ca este vorba de Bucuresti, ci este legat de lipsa celor dragi si mai ales de ”maturizare”, de a-ti lua viata in maini si a te descurca pe cont propriu, nu mereu indemnat de mom & dad… Dar asta e o alta poveste…. 🙂
@Anca pai tocmai asta ziceam. cine e dispus sa faca sacrificii, sa le faca fara sa se planga. cine nu poate, sta acasa 🙂
Eu as fi plecat in state daca aveam ocazia, si acolo nu poti sa pleci acasa din 2 in 2 saptamani 🙂 Acolo pleci de tot. La fel cum as fi plecat daca eram din provincie.