Nu prea fac recomandări de cărţi, tocmai pentru că lectura mi se pare ceva ce ţine de spaţiul privat. De fapt aşa am învăţat la şcoală. De-asta nici n-am cont pe TeaCup (deşi îmi place mult proiectul) şi nici nu scriu prea mult pe blog despre ce citesc.

Am primit de ziua mea două cărţi pe care pur şi simplu n-am reuşit să le las din mână. Prima e despre Bucureştiul interbelic şi n-avea cum să scape necitită, dar Jurnalul extim al lui Michel Tournier m-a atras prin stilul fragmentat, fiind practic o colecţie de gânduri ale unuia dintre cei mai cunoscuţi autori francezi din zilele noastre.

Deşi merită să citiţi toată cartea, am selectat câteva citate, probabil cele mai bune. Ştiu că le-am dat pe Facebook şi nu obişnuiesc să dublez informaţia pe mai multe canale (aviz amatorilor care au sincronizat contul de Facebook cu cel de Twitter :) ). Astea sunt însă câteva citate care merită păstrate undeva, pentru urmaşii urmaşilor noştri :-J

Mulţi bărbaţi, chibzuiţi şi ponderaţi în vremuri obişnuite, devin nişte brute imbecile de îndată ce au un volan în mâini şi un accelerator sub talpă. Ei nu conduc cu capul, ci cu sexul.

Pentru traiul în doi, e mai important să dormi bine decât să te culci bine cu celălalt‎

“Îl numesc egoist pe cel care nu se gândeşte la mine” – Eugene Labiche

‎Proverb arab: Cel care pretinde că înţelege totul riscă să moară de furie.

Cel mai sigur mod de a pierde un prieten e să-i laşi lui, mereu, iniţiativa reluării contactului. Mai devreme sau mai târziu, nu va mai face niciun gest.