Dintr-o dată totul s-a schimbat. Oamenii din staţie nu mai păreau aceiaşi, deşi tot ei erau. Buticurile din colţ parcă deveniseră nişte aprozare ponosite. Lumina bătea într-un fel ciudat şi pe autobuze, care acum nu se sfiau să oprească la trecerile de pietoni. Blocurile, intersecţia cea mare cu semafor, toate parcă acum apăruseră, deşi erau acolo de zeci de ani.

Dar dispăruse senzaţia de “acasă” pe care o aveam de vreme ce păşeam în capul străzii. Au apucat de ea şi au tăiat-o cu drujbe mari şi zgomotoase, au încărcat-o în camioane şi au dus-o, probabil, pe la vreo fabrică de cherestea. Or să facă mobilă din senzaţia noastră de “acasă”.