Dacă mă chema altfel şi voiam să mă dau specialist şi să fac SEO, ziceam “Cum să-ţi împarţi conţinutul online” şi puneam bold şi underline. Dar nu vreau să mă dau specialist.

Acum câteva luni era o varză totală în conţinutul pe care îl produceam eu, pentru mine. La nimereală aruncam linkuri, poante fie pe twitter, fie pe facebook, uneori şi pe blog. Era totul la liber. Şi unele chestii mişto se pierdeau, sau trebuia să le reiau, sau trebuia să le scriu de 2 ori. Aşa că mi-am propus, într-un moment de maxim “probloggerism” să-mi ordonez puţin conţinutul online.

Blogul l-am lăsat pentru chestii mai mult sau mai puţin serioase. Oricum, lucruri pe care mi-aş dori să le citească mai multă lume, nu să fii nevoit să mă urmăreşti pe toate conturile posibile. Asta a însemnat să scot din peisaj glumele de pe Sickipedia, clipuleţele funny, poze şi alte prostii. Conţinutul ăla care îţi ia 30 de secunde să-l postezi. Aşa s-au născut Minuturile.

Tumblr. Iniţial nu vedeam rostul platformei, dar când m-am văzut nevoit să separ cumva conţinutul, am ales Tumblr pentru toate chestiile care pot fi citite pe “repede-înainte”. Trebuie să recunosc, m-am inspirat de la Dan, el folosea tumblr pentru scurtele lui. Deci în mare parte youtube-uri, poante şi poze aici pun.

Linkuri. Am uitat să spun că 50% din tot ce scriu e scris într-un mod foarte egoist. Adică scriu ca să-mi aduc eu aminte şi să găsesc lucrurile mai uşor. Iar până acum câteva luni puneam totul ba pe Facebook, ba pe Twitter şi pe urmă nu mai găseam nimic. Aşa că am început să-mi folosesc contul de pe Delicious. Mai ales că bookmarkurile din browser nu mai fac faţă şi uneori păstrez local şi articole mai naşpa.

Facebook. Iniţial nu-l foloseam dar m-a prins şi începusem să arunc (la fel ca pe Twitter) ba o poantă, ba linkuri, ba un clip. Pentru că aveam destul de puţini prieteni (între timp am ajuns la 350 şi mi se pare enorm), am hotărât să las Facebook-ul doar pentru ei. Încerc să păstrez FB pentru prietenii din “real world” şi să interacţionez cât mai mult cu ei, într-o epocă în care toată lumea a ajuns la limita de 5000 de oameni. Asta şi pentru că pe FB îmi permit să spun toate prostiile: mi-e somn, mi-e foame, am dormit, am mâncat peşte… de-astea. Şi ştiu că oamenii care mă urmăresc (majoritatea) sunt prietenii mei şi îmi acceptă chestiile astea necondiţionat 😀

Twitter. Pentru că am făcut toate chestiile de mai sus, am început să scriu mai puţin pe Twitter. Ceea ce îmi şi doream. Nu am primit un val de unfollow, dar simţeam eu că-l ajung din urmă pe Chinezu şi nu-mi părea bine 😛 Aşa că Twitterul l-am lăsat pentru informaţia în timp real, hashtaguri şi informare. Pentru că la asta e Twitter campion, la transmiterea informaţiei în timp real.

Momentan împărţeala asta pe mine mă satisface, când or fi modificări vă anunţ. Dar tot aşa, într-un post neoptimizat (că mi-am adus aminte, promit să scriu un ghid despre cum să nu îţi optimizezi blogul, cum să nu mergi la evenimente, cum să nu te bagi în seamă cu lumea şi cum să nu scoţi capul de la cutie 😀 ).

*sper să-mi acceptaţi licenţa poetică cu “împărţeala” 😛