Acum nu mai ai prieteni, ai doar fani

Ce-ţi mai merge, plouă cu bani/ Acum nu mai ai  prieteni, ai doar fani*

Povestea cu Profil de Facebook pentru mine şi FanPage pentru blog s-a mai zis. A scris Auraş un articol care acoperă destul de bine subiectul, mai ales dacă citiţi şi comentariile (unde Gabi evidenţiază o nuanţă interesantă).

Dar mă simt nevoit să scriu şi eu pentru că Miruna e într-o dilemă iar eu am susţinut FanPage-urile în faţa ei, deci am o parte din vină.

1. Profilul e pentru prieteni De-asta e limită de 5000 de prieteni, pentru că din punct de vedere al interacţiunii, nu poţi avea mai mult de 5000 de prieteni. Poate ai 5000 de amici, probabil cunoşti 5000 de oameni, dar 5000 de prieteni sigur nu ai. Noţiunea de „prieten” rămâne o chestie de un subiectivism pur. Cum folosesc eu Facebook am scris aici.

În afară sunt nişte băieţi care au plecat de la Facebook şi care cred că 5000 de prieteni sunt prea mulţi. Aşa că au creat The Path, o reţea socială iPhone-based, care îţi permite să adaugi doar 50 de oameni – cei mai importanţi pentru tine.

Nu pot să uit o discuţie pe care am avut-o cu o colegă de facultate acum un an şi ceva. Mi-a picat faţa când am întrebat-o de unde o ştie pe tipa X şi ea mi-a răspuns că sunt „prietene de pe Facebook”. Adică cum? Adică mi-a dat add şi am acceptat-o.

2. Facebook e un canal de comunicare Nu toţi oamenii folosesc un feedreader. Sau nu toate blogurile au loc în feedreader. Aşa cum unii oameni folosesc Twitter şi te urmăresc pentru linkuri, alţii folosesc doar Facebook şi vor să fie la curent cu ce scrii.  Evident, gestionarea unui FanPage nu se rezumă doar la linkuri, dar 50% din scopul Like-ului ăsta este. Să-ţi vină pe Wall informaţii de la persoana respectivă. Apropo de asta, nu vă mai legaţi contul de Twitter la Facebook, e foarte stresant conţinutul duplicat.

Iar când prietenii tăi îţi urmăresc atât pagina, cât şi contul, poţi scrie informaţiile personale pe cont şi lucrurile care te ajută la construirea brandului personal pe pagină. Spune-le de câteva ori că nu vor mai primi linkuri de pe Profilul tău, sau lucruri legate de blog şi îţi vor da Like la FanPage.

3. Unlike-ul se dă mai uşor Dacă nu ne cunoaştem parcă mi-e jenă să-ţi dau add. O să dau naştere unei situaţii stânjenitoare: tu o să vrei să mă ignori pentru că nu mă cunoşti (sau consideri că nu suntem prieteni) dar o să te simţi prost pentru că aşa ceva nu se face, eu o să văd că nu m-ai confirmat şi o să mă simt prost.

Dacă totuşi mă accepţi şi ulterior realizez că nu-mi place ce scrii, n-o să-ţi dau remove, că nu se face. Probabil o să-ţi dau hide. Like-urile se dau şi se iau înapoi cu un singur click, fără resentimente.

Concluzie: (aşa cum i-am zis şi Mirunei) fanpage-ul e necesar când ajungi să ai o anumită notorietate. Nu, Auraş, să ai 32 de fani nu înseamnă că ai notorietate şi nici că eşti prevăzător, e pur şi simplu fiţă 😛

Când te-ai umplut de friend requesturi şi deja eşti măcar B-list blogger (ştiu că-i place mult lui Buddha exprimarea) atunci e cazul să-ţi faci FanPage.

Pyuric (că tot trece pe .ro în curând) a ajuns deja la limita de 5000 de prieteni şi acum nu face decât să plimbe userii. Mai şterge necunoscuţi, mai adaugă cunoscuţi…

Chiar şi fără concurs, sunt convins că Miruna ar fi ajuns la câteva mii de fani pe pagina de Facebook, pentru că atâţia oameni fac parte din tribul ei, cum ar zice Ciubotaru.

______

*Din înţelepciunea lui Puya – Când îţi merge bine