Foto

Am ajuns aseară la Oradea şi am pornit direct spre Teatrul Regina Maria unde urma să aibă loc primul spectacol din cadrul Toamnei Orădene 2012, Opera per Sempre. Public ales, sală superbă (îmi imaginez că aşa arăta şi sala Teatrului Naţional din Bucureşti înainte să fie bombardată) şi un spectacol pe măsură.

Timp de două ore opera s-a întors la Oradea, acolo unde a existat prima clădire dedicată spectacolelor de acest gen în spaţiul românesc. Asta şi pentru că oraşul a beneficiat din plin de influenţa austro-ungarilor. Johann Michael Haydn, fratele celebrului Joseph Haydn este unul dintre fondatorii vieţii muzicale orădene (iar asta se întâmpla pe la 1700!).

Oradea are o cultură de oraş mare şi a profitat din plin de situaţia politică ce a adus aici o serie de nume mari de la Viena şi Praga. Fără acest background cultural probabil că spectacolul de aseară ar fi fost privit ca o anomalie, însă oamenii au ştiut să se bucure de o serie de nume mari ale operei internaţionale: sopranele Olivia Latina (Italia) şi Raffaella Battistini (Italia) precum şi tenorul Jose Concepcion (Spania). Lor li s-au alăturat Daniela Vlădescu, Alfredo Popescu şi Ştefan Ignat (solişti la teatrul de operetă Ioan Dacian din Bucureşti).

A fost o plăcere să vezi oameni de toate vârstele îmbrăcaţi în ţinute de gală, aplaudând minute în şir la finalul unui spectacol de excepţie. Lipseau doar binoclurile! Deşi la început a mai sunat câte un telefon, iar blitzurile se mai vedeau din când în când (la Festivalul Enescu, de exemplu, e întâmplă mult mai des), Oradea are un public care ştie să aprecieze frumosul, se vede că oamenii sunt obişnuiţi cu o activitate culturală bogată.

Mai multe fotografii aici. Video aici.

Sponsori: Ciuc, Golden Brau, Siemens, Vandana, Farmacia 3, Organique, Total Clean, Proges, Graf.
Parteneri: Digi 24, Zile și Nopți, Magic FM, Crișana, Jurnal Bihorean, Bihari Naplo, Bihor Online, Erdely Online
Living InImperoZelist Monitor, Window Pub, DreamstudioUtopiumThe 4thFloorStandout.
Mașina oficială: Mercedes prin ATP Exodus

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Meniu