Am făcut informatică şi prin şcoala generală, şi prin liceu, puţin şi în facultate. Niciodată n-am trecut de Word, Excel şi parcă puţin Powerpoint. În generală se juca CS la orele de informatică, asta când se făceau ore de informatică, în liceu se stătea pe IRC. În facultate m-am dus direct la restanţă, că profesorul cerea prezenţă 80% dar am văzut cursurile şi m-am felicitat că n-am ajuns.
Decât să ne prefacem că predăm Office, cred că la orele de informatică ar fi foarte util să învăţăm chestii de bază în folosirea unui calculator: cum să ne organizăm eficient folderele, cum să identificăm nişte formate simple ale fişierelor, cum să nu instalăm toate prostiile de toolbaruri. Sunt nişte lucruri elementare peste care multă lume a sărit şi pe care cu greu le mai acumulezi ulterior. Educaţia privind datele personale de pe dispozitivele digitale devine din ce în ce mai importantă.
Asta apropo de oamenii care se mirau acum câteva zile că am găsit nişte fişiere work-related din 2007. Pur şi simplu le-am organizat într-un fel, am păstrat aceeaşi organizare peste ani şi acum îmi e foarte uşor să găsesc lucruri.
8 comentarii. Leave new
Exceptional articol, trebuia sa mai dezvolti ideea.
La orele de informatica de la inceputul anilor 2000 se facea programare(!): Pascal, C, C++… o nebunie!
Oamenii trebuie sa invete ABC-ul (pe Windows, Mac si Linux): ce este si cum functioneaza un sistem de operare, asemanari si diferente, tipul si organizarea fisierelor, cum se instaleaza un program, care sunt programele must-have (antivirus, firewall etc).
Din cauza asta exista persoane care exceleaza in Excel, dar habar n-au care e diferenta intre tipul unui fisier si extensia lui.
Da, din păcate şi în zilele lui 2013 tot un sfert din pachetul Microsoft Office se face.
Ţin minte că profesoara ne-a zis la clasă la începutul anului şcolar c-o să lucrăm în HTML. Ghici ce? N-am făcut asta! Anul ăsta şcolar, 2013-2014, (fiind şi ultimul de liceu) sper să progresăm în ceea ce priveşte materia.
Livia, Office sau HTML sunt la fel de inutile, daca nu se pun bazele intai.
Vorbim de 2 lucruri total diferite:
1) alfabetizare în domeniul utilizării calculatoarelor
2) informatică (orele de algoritmi, Pascal, C, C++)
Ambele sunt necesare și fiecare are utilitatea ei. Eu ca absolvent de facultate de informatică am apreciat acele ore de Quick Basic și Pascal din liceu. Chiar dacă nu le-am folosit la serviciu niciodată m-au făcut să înțeleg cu ce o să lucrez în meseria asta.
Și apropos de confuzia pe care o face toată lumea când se strică calculatorul: la facultatea de informatică înveți să creezi software, nu să instalezi drivere 🙂
Laurentiu, nu vorbim deloc de 2 lucruri diferite. Ideea e foarte simpla: daca-ti permite timpul/programa, poti sa faci Pascal, C, PHP si Javascript, dar nu inainte de a invata baza.
Chiar nu vezi asemanarea intre o gramada de „specialisti” in diverse programe si copiii mici, care vor sa se joace? Lu’ ala mic ii pornesti calculatorul, ii pornesti jocul si apoi se descurca si el cu mouse-ul si tastatura. La fel, tot felul de incapabili trebuie sa primeasca de-a gata computerul cu Windows si Office instalat, sa le pornesti Powerpoint ca dup-aia se descurca ei si singuri.
@pinkISH, pot totuși să-i mulțumesc profesorului de informatică că s-a ținut de programa școlară și că mi-a predat algoritmi în loc de PowerPoint?
La modul serios, cei care sunt interesați învață să folosească un calculator înainte să ajungă la liceu (pe vremea mea se preda în liceu, nu știu dacă acum se predă de la generală).
Dacă este să mergem pe principiul tău pot să întreb și eu: de ce se predau ecuații când mulți nu știu să numere banii?
Laurentiu, aia care nu stiu sa numere banii n-au nici o treaba cu scoala, teoretic nu aveau de ce sa ajunga pana la ecuatii.
Oricum, scoala in forma actuala e un dezastru si se duce la vale in continuare, asa ca noi ne agitam aici absolut degeaba.
Nouă ni s-a spus că la informatică o să facem şi html. Am făcut 2 zile. Atât. Apoi am revenit la nişte chestii în C++ predate copy paste dintr-o culegere şi lucrare în ora următoare.