Am ajuns abia după pauza de prânz la Ziua Publicităţii, am ratat panelul cu Sorin Psatta şi Dan Petre. Din păcate, după masă toată lumea era extrem de moleşită, n-am reuşit să rămân cu mare lucru după 3 ore de discuţii.
În panelul despre brandul de ţară au discutat Naumovici, Jean Valvis, o doamnă de la autoritatea de turism, Radu Florescu şi încă un tip. Pe scurt:
– Naumovici a făcut câteva glumiţe, cum că DNA şi Simona Halep reprezintă cel mai bine brandul de ţară în momentul ăsta;
– Jean Valvis a zis că promovarea vinurilor e cartea câştigătoare pentru brandul de ţară, că avem vinuri mai bune decât francezii; e normal, omul îşi promovează businessul 🙂
– cică Franţa investeşte lunar 1 milion de euro pe lună ca să promoveze vinurile lor în China;
– pentru brandul de ţară s-au cheltuit în 2013 doar 200.000 de euro.
– Bogdan Naumovici a zis că marea problemă cu brandul de ţară a fost că fiecare regim ajuns la putere l-a schimbat
– Radu Florescu a propus ca poziţionare pentru brandul de ţară: „România: ţara talentului ascuns”. Naumovici a completat: ascuns bine de tot 🙂
– concluzia a fost că nu avem o concluzie, că trebuie să vină mai multă lume din privat în instituţiile publice, că la stat se mişcă lucrurile greu şi prost.
Panelul despre antreprenoriat a fost chiar mai greu de urmărit.
– Dragoş Stanca a zis că trage tare să acumuleze bani ca să nu mai muncească de la 50 de ani încolo şi să stea pe o plajă din Thailanda (nasol, au climă musonică, plouă de rupe acum).
– Veronica Savanciuc a povestit că cea mai mare greşeală pe care a făcut-o a fost că n-a prevestit o criză atât de nasoală în 2008
– Bogdan Enoiu a trollat pe toată lumea, cam cum face Ilie Năstase prin emisiunile TV
– 500 de milioane de oameni folosesc Bitdefender, echipa de marketing de acolo este în jur de 50 de oameni şi foarte mulţi nu au background tehnic;
– Măriuca Talpeş a explicat că e mai uşor să înveţi un om de Litere să comunice un produs tehnic decât să înveţi un inginer să comunice 🙂
– Directorul General de la Farmec, Mircea Turdean, a povestit puţin despre vânzări (90% se fac în România), exporturi, modul în care brandul se bate cu produse de import şi reuşeşte să aibă rezultate bune.
– s-a vorbit destul despre naming – de ce se cheamă Bitdefender şi nu Talpeş Antivirus, de ce nu e Savanciuc and Partners în loc de Lowe etc. Enoiu a zis că i-au dat americanii prea mulţi bani, că numele lui nu suna bine, dar că i-ar fi plăcut totuşi să se cheme agenţia McEnoiu.
Şi în rest tot felul de mici caterinci, self-promo, totul pe relaxare.







