Încă un citat din „Douăzeci de ani în România”, o carte cam prost scrisă, dar cu nişte informaţii extrem de interesante, despre care am mai scris recent.

După alegeri, imediat ce noua putere s-a instalat, are loc înlocuirea generală a foştilor funcţionari. Sunt schimbaţi cu toţii, până şi cel care aduce cafeaua de amiază de la cafeneaua alăturată. Noii miniştri şi membri ai parlamentului au armate întregi de protejaţi, care vor şi ei partea leului pe durata mandatului. E foarte ciudat să vezi intrând la Poştă, la Vamă sau în alte instituţii publice numai feţe noi.

Mi se pare foarte interesant cum cei 50 de ani de comunism n-au reuşit să modifice unele aspecte ale spiritului balcanic. Practica de mai sus este una împrumutată de la Înalta Poartă încă dinainte de domniile fanariote, la fel ca multe alte. Ce-i drept, otomanii au avut o puternică influenţă vreo 300 de ani, e normal.

Şi apropo de asta, ar fi mişto să facă cineva o analiză serioasă legată de modul în care s-a făcut tranziţia de la comunism (înapoi) la capitalism, mai ales din punct de vedere sociologic. Dar cine s-o facă? Djuvara nu mai are timp pentru aşa ceva, Lucian Boia are idei puţine şi fixe. Cioroianu? MRU? 😀

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Meniu