La început nu era nimic în spatele blocului. Nici maşini, nici gaduri, nici uşi, numai întuneric. Aşa că omul a sunat la Luxten, să rezolve problema iluminatului public. Muncitorul de la Luxten a venit, a ridicat din umeri şi a pasat problema. 3 cereri către Primărie mai târziu, în locul lui a venit Muncitorul de la Electrica.
În prima zi, Muncitorul de la Electrica a zis: să facem o groapă. Şi o groapă în parcarea de vis-a-vis se făcu.
În a doua zi, Muncitorul de la Electrica a zis: să luăm o pauză. Şi ziua de pauză se transformă în două zile.
În a patra zi, Muncitorul de la Electrica găsi planurile electrice ale locului şi se întoarse la treabă.
În a cincea zi, Muncitorul de la Electrica consultă planurile şi realiză că are nevoie iar de excavator.
În a şasea zi era weekend, deci Muncitorul de la Electrica s-a uitat la meciuri şi a băut bere.
În a şaptea zi era tot weekend, Muncitorul de la Electrica a fost cu soţia la hypermarket şi şi-a luat bere la PET.
În a opta zi, Muncitorul de la Electrica s-a întors cu forţă de muncă şi a zis: să mai facem o groapă. Şi încă o groapă se făcu (chiar lângă locul meu de parcare).
În ziua a noua, Muncitorul de la Electrica realiză că gropile făcute erau inutile, iar cablurile căutate se aflau în alte zone.
În ziua a zecea, Muncitorul de la Electrica făcu gropi cam peste tot pe unde nu era asfalt, de parcă se dăduseră la promoţie excavatoare.
În ziua a unşpea, Muncitorul de la Electrica căută vreme de două ceasuri (adică tot programul) un conector îngropat. Scoase alte 2 conectoare, tăie iluminatul public în toată zona şi merse acasă, la nevastă şi copii.
În ziua a doişpea, Muncitorul de la Electrica găsi, în sfârşit, conectorul pe care îl căuta. Dar cum era deja weekend, luă o nouă pauză.
În ziua a treişpea, întreaga zonă se scălda într-o beznă totală. Muncitorul de la Electrica a fost puţin trist, i-a pierdut echipa preferată de fotbal.
În ziua a paişpea, mica comunitate din spatele blocului deja uitase că a existat la un moment dat iluminat public. Lucrurile erau cum erau, nu e bine să-i mâniem pe Muncitorii de la Electrica şi pe cei de la Luxten cu pretenţiile noastre.
În ziua a cinşpea, Muncitorul de la Electrica aduse nişte cabluri, pe care le băgă în pământ. La ora 14:00 încheie programul de lucru şi plecă acasă pentru că Omul e deja obişnuit în întuneric.
Aţi urmărit: Facerea luminii pe o stradă oarecare, partea întâi. Sper să rezolve până de Paşti.
Foto: Light via shutterstock
2 comentarii. Leave new
Tu stai cu mine in bloc? 🙂 Similar mi se intampla si mie, adica am doar gropi prin parcarea din spate si cred ca tot pentru iluminat. Eu n-am urmarit insa cu atata minutiozitate evenimentele, desi la mine e de mai bine de-o luna treaba asta.
La mine nu e doar în spate, e şi în lateral. O poezie. Sper să nu ajungem la 30 de zile totuşi 😀