Periferia Bucureştiului se transformă într-o aglomerare de tineri care preferă să-şi cumpere apartamente în cartierele noi, unul dintre argumente fiind proximitatea altor tineri. Chestia asta e oarecum logică, tinerele mămici îşi doresc să aibă cu cine să iasă în parc vara şi o gaşcă de pensionari nu e neapărat cea mai bună alegere pentru asta.

Doar că nimeni nu se gândeşte ce se va întâmpla peste 30 de ani, când copiii vor fi crescut. Exact, cartierele astea noi se vor transforma în Moşland.

Blocul în care m-am mutat a făcut parte din cartierele noi ale anilor ’70. Cu condiţii moderne, lifturi rapide, case spaţioase, în care s-au mutat mulţi tineri. 45 de ani mai târziu, oamenii ăştia s-au inundat unii pe alţii de zeci de ori, s-au turnat la Securitate, copiii lor s-au bătut între ei în scara blocului şi, practic, au trăit tot ce putea trăi o comunitate de oameni în atâta timp. De-aia nu sunt prietenoşi cu toţi vecinii de aceeaşi vârstă.

Din punct de vedere social nu ştiu dacă e cea mai bună idee să adunăm oamenii în cartiere pe criterii de vârstă. Eu am crescut într-o zonă mixtă, în care blocurile au fost populate de tineri şi de oameni maturi, cu case demolate din cartierul Uranus deopotrivă. Ceea ce mi-a deschis puţin ochii şi m-a făcut mai tolerant faţă de generaţia a 3-a.