Întotdeauna mi s-a părut că cel mai cool loc în care poţi fi de 1 decembrie e Alba Iulia, chiar dacă parada de la Bucureşti adună avioane, tancuri şi o mulţime de trupe terestre. Ţin minte că mă trezeam să mă uit la TV la parada transmisă de la Bucureşti şi îmi părea rău că nu sunt mai multe imagini şi de la Alba Iulia.
Anul ăsta am organizat un „traseu miticesc” pentru mini-vacanţa de Sf.Andrei-1Decembrie-Haisăfacemopuntecuweekendul. Mai exact, am mers la Sibiu pentru târgul de Crăciun, la Alba-Iulia pentru Ziua Naţională şi la Braşov pentru puţină zăpadă şi nişte extra aglomeraţie. Şi pentru că în Alba sunt 3 hoteluri cu tot cu alea din Sebeş, ne-am cazat în Sibiu şi am plecat dimineaţă pe autostradă, drumul durează cam 45-50 de minute.
Am ajuns cu vreo oră înainte de paradă şi am dat o tură prin cetate, unde avea loc ceva festival făcut de Kaufland. Era foarte mult branding, prea mult, dar puteai să faci abstracţie, că cetatea e mare şi nu erau ocupate decât vreo 2 zone super populate. Presa locală s-a revoltat, că ne-au furat nemţii sărbătoarea naţională, dar pun pariu că ar fi comentat şi dacă dădea primăria o căruţă de bani pentru manifestaţii.
Când am intrat în cetate deja se terminase ceremonia de depunere a coroanelor de flori pe la diversele obiective şi monumente din centru, aşa că oamenii se plimbau dintr-o parte în alta fără nicio noimă. Unii s-au aşezat pe bulevardul principal cu o oră înainte să prindă loc la paradă, alţii erau pe la standurile Kaufland, câţiva pe la biserică, unde avea loc o slujbă specială. Peste tot era o atmosferă specială, dată de mulţimea de steaguri, de diversele organizaţii şi asociaţii care se plimbau cântând imnul şi de câţiva cetăţeni îmbrăcaţi în straie populare care mergeau din loc în loc şi strigau „Trăiască România dodoloaţă!”. Nu erau nebuni, doar mult prea entuziasmaţi.
Per total mi s-a părut că e o treabă cam dezorganizată, nu scria pe nicăieri programul, poliţia locală nu ştia nimic, pe net erau informaţii contradictorii. Şi fiecare părea cu treaba lui. Biserica îşi vedea de slujba pentru binecuvântarea neamului, oamenii de la Kaufland făceau cazanele cu fasole şi prăjeau cârnaţii, turiştii erau preocupaţi de selfieuri cu Mihai Viteazul. Îmi imaginez că aşa trebuie să fi fost şi la Unire, cât timp reprezentaţii au semnat actele în sala aia de marmură, românii şi-au făcut de lucru prin preajmă. Erau la fel de mulţi.
Oricum, nu-mi pare rău că am bifat şi asta, acum ştiu cum e atmosfera la faţa locului. În rest, nu s-au schimbat multe prin Alba de acum 5 ani când am fost ultima oară. Casa de Cultură arată la fel, Hotelul Cetate e neclintit, iar cetatea arată foarte bine. Merită să o vizitaţi.
Mai multe fotografii: