Peste nici 10 zile intră în vigoare obligativitatea de a purta măşti în spaţiile publice închise. Nu cred că s-a dat vreo lege pe tema asta, dar probabil că se va pregăti vreo ordonanţă.

Iohannis a zis de mai multe ori că aşa ne vom vedea începând cu 15 mai (cu mască adică). 

Eu sunt curios dacă a văzut cineva vreun plan legat de măştile astea şi cum vor ajunge ele la populaţie. Şi mă refer la vreo iniţiativă din partea Guvernului, nu la ce a făcut mediul privat. Că aşa găsim măşti destule prin farmacii, pe la eMAG, nu mai e nebunia de acum o lună. Au mai scăzut şi preţurile, e ok.

Dar dacă impui folosirea unor măşti, ar cam trebui să facilizezi obţinerea acelor măşti.

Văd mulţi oameni care nu poată mască prin supermarketuri sau pe stradă. Şi ţin minte că nici eu n-am purtat în primele 2 săptămâni de pandemie, că n-am avut. Am mai încercat cu un buff împăturit, cu o eşarfă, dar nu e acelaşi lucru.

Şi mă gândesc că, pe lângă ăia bătuţi în cap, mai sunt şi oameni care ar purta mască dar n-au găsit. Sau nu-şi permit să dea 100 de lei pe un set de 50 de măşti, iar la bucată nu prea se vindeau ultima oară când am verificat.

Ceva util pentru oamenii ăştia face şi statul? Nu zic că ar fi normal să pună la dispoziţie cel puţin 36 de milioane de măşti (adică 2 bucăţi pentru fiecare cetăţean român), dar măcar un 10 milioane acolo, să se dea câte 2 măşti pentru fiecare om. Poate nu le foloseşti o singură dată, că ieşi până pâine 5 minute, dar măcar două bucăţi să fie, să aibă lumea un dram de linişte.

Altfel am putea anunţa şi că se merge doar în Lamborghini de mâine pe străzi şi cine nu-şi permite să stea acasă.

Atenţie! Nu zic „să ni se dea”, dar măcar „să ni se dea acces”, dacă tot se dau dispoziţii.

4 comentarii. Leave new

  • Hey! Se vand la bucata in farmacii, au reaparut acum vreo 3 saptamani, era 5 lei una… In plus, am vazut mai nou masti si la Mega (scumpute, vreo 160 lei cutia), iar la Carrefour au si textile, ditamai cosurile pline, cu 6,5 lei/buc.

    Răspunde
  • Inainte de criza, erau la 20-40 BANI masca, deci sub UN LEU!
    Ok, acum guvernarea prezinta marea „victorie” vanzarea la sub 3 LEI – 3 FUCKING LEI pentru o amarata de masca, de unica folosinta.
    Daca nici asta nu-i jegosism maxim, atunci nu stiu ce este.
    Ok, hai sa zicem, sub 1 leu, in viitorul apropiat, nu va fi masca, asta este clar, dar de ce sa dau de 10X mai mult pe o masca?
    Bine, ma obligi s-o port? Asigura-te ca imi permit, ca de la 4 lei/masca la farmacie – mai bine prefer sa risc sa iau virusul!
    La emag sunt deja sub 2 lei, deci daca se poate la privat, la stat trebuie sa se poata si mai bine.
    Doar ca nu se vrea…
    De discutat ar fi multe, dar mno, sa videm ce-o fi!

    Răspunde
  • Acum o lună şi ceva, într-un sat din Prahova, nişte angajați ai primăriei au mers din poartă în poartă şi au dat câte o mască textilă fiecărui adult din familie, însă nu şi celor peste 65 de ani.

    Nu ştiu cine a finanțat acțiunea asta, dacă s-a făcut din fondurile primăriei sau din altele, dar este o metodă prin care nişte măşti pot ajunge la populație.

    Distribuția lor s-a făcut pe baza unui tabel. Sigur,
    bătrânii n-au fost mulțumiți, dar lumea a stat mai mult pe acasă.

    Cam în aceeaşi perioadă, dar într-o situație mult mai gravă, într-o comună de lângă Verona, angajații primăriei au făcut o chestie similară, însă au distribuit câte o mască de unică folosință per familie.

    Nu ştiu cât a ajutat acțiunea italienilor, mai ales că zona este printre cele mai afectate.

    Totuşi, sunt cazuri în care cei nevoiți să meargă la serviciu primesc măşti şi mănuşi de la angajatori.

    Răspunde
  • Constantin
    mai 7, 2020 9:28 pm

    Mi-am cumparat singur masti. Am gasit cu 3 lei bucata, sterile. Cu 2 lei erau nesterile. Le-am luat de la o firma romaneasca, chiar ea le produce, nu le importa din China.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog introdu o adresă email validă.

Meniu