La fel ca în fiecare an, PlayStation Store vine cu reduceri în preajma Black Friday. Anul ăsta ofertele ajung până la 70% şi vor fi disponibile în perioada 20 – 30 noiembrie.

Pentru mine ăsta e un prilej foarte bun în fiecare an să iau jocuri pe care nu am avut timp să le joc în restul anului şi pe care n-aş da preţul întreg. Lucruri pe care vreau să le încerc, dar care nu sunt neapărat în aria mea de interes.

Pe lângă asta, e un moment bun să prelungiţi abonamentul la Playstation Plus, cu 202 lei aveţi 12 luni de joacă online + nişte jocuri full în fiecare lună. 

Ce mi-a atras mie atenţia anul ăsta:

NBA 2K21 – 179 de lei – am ratat NBA 2K20 când a fost la PS Plus în vară, acum nu-mi rămâne decât să-l prind pe cel nou la vreo ofertă.

God of War este 45 de lei – preţ de dumping pentru un joc atât de captivant. Sigur că sunt altele mai noi, mai “pe trend”, dar God of War chiar merită nişte timp.

Civilization VI la 90 de lei iar e o ofertă excelentă, eu l-am luat mult mai scump în februarie sau martie şi m-am jucat nişte ore bune în lockdownul precedent.

FIFA 21 e la un preţ special, 187 de lei David Beckham edition + multe altele, trebuie doar să căutaţi. 

Cât despre PS5, aveţi răbdare, că o să ajungă câte unul la toată lumea. Nu înţeleg graba asta, momentan am suficiente jocuri şi prea puţin timp de toate, nu mă grăbesc să schimb platforma.