De fiecare dată când văd „la case mai mari” câte o chestie ce pare stupidă, plec de la premisa că n-am eu toate datele problemei sau îmi scapă ceva din vedere.
Cred că o fi ceva legat de sindromul impostorului, dar mereu le dau credit celor mai mari şi mai experimentaţi şi îmi spun că nu pot fi atât de fraieri.
Când am auzit de treaba cu Quibi, investiţia aia enormă (2 miliarde de dolari pentru o platformă de streaming video cu content numai pentru telefoane mobile) m-am gândit că sunt implicaţi 2 oameni care au condus nişte companii uriaşe (Jeffrey Katzenberg a fost preşedintele Walt Disney Studios, CEO al DreamWorks, este un nume uriaş la Hollywood; Meg Whitman a fost CEO HP), ştiu ei ceva de fac mişcarea asta.
Urmarea: Quibi a murit la mai puţin de 1 an de la lansare, parţial din cauza pandemiei, dar mai mult din cauză că au băgat bani foarte mulţi într-un content exclusiv care era extrem de slab.
Vali a dat zilele trecute exemplul ăsta de la College Humor, un site cu sketchuri funny, care rupea internetul în două acum câţiva ani. S-au axat pe distribuţia pe Facebook a contentului lor şi până la urmă s-a dovedit a fi o mare eroare. Sunt convins că undeva, într-un departament de marketing, cineva şi-a justificat alegerea spunând „până şi cei de la College Humor publică video-urile pe Facebook, noi de ce să nu facem asta?”.
Şi companiile mari fac greşeli din tot felul de motive. Unele au nişte tâmpiţi cu ambiţii absurde la conducere, altele încearcă să găsească o nişă nouă pe care să o exploateze astfel încât să se diferenţieze şi să dea lovitura. Altele pur şi simplu au bani şi vor să intre pe cât mai multe zone. De ce ar avea Walmart, care e un lanţ de supermarketuri, o platformă de streaming video? Aşa, ca să ofere şi chestia asta clienţilor. Probabil că cineva s-a gândit că au o bază de date, au un program de membership, hai să facem a 500-a plaformă de streaming, că oamenii sigur vor dori să petreacă timp acolo, nu pe Netflix sau Hulu sau HBO GO.
Următoarea chestie care se va dovedi a fi o prostie este investiţia super agresivă şi aproape negândită pe care a făcut-o Spotify în podcasturi. Atenţie, nu zic că nu vor creşte podcasturile, ci pur şi simplu că Spotify a aruncat cu bani aiurea, iar rezultatele acestei erori deja încep să se vadă.
Deci da, de fiecare dată când plecaţi de la premisa că alţii ştiu mai multe decât voi şi că alegerile lor sunt super justificate, trebuie să luaţi în calcul şi faptul că mişcarea respectivă s-ar putea dovedi a fi o mare tâmpenie, despre care presa va scrie luni întregi de-acum încolo.













