online

IN Web

Data Reportal a publicat ieri cel mai nou raport global despre piaţa de digital. Este unul dintre cele mai complexe rapoarte care există la momentul actual, cu cifre adunate din foarte multe surse. Încă nu a apărut şi prezentarea dedicată României, voi reveni cu un alt articol după ce avem şi acolo statistici.

Am notat câteva lucruri care mi-au atras atenţia.

Citeşte tot articolul

IN Web

De fiecare dată când văd „la case mai mari” câte o chestie ce pare stupidă, plec de la premisa că n-am eu toate datele problemei sau îmi scapă ceva din vedere.

Cred că o fi ceva legat de sindromul impostorului, dar mereu le dau credit celor mai mari şi mai experimentaţi şi îmi spun că nu pot fi atât de fraieri.

Când am auzit de treaba cu Quibi, investiţia aia enormă (2 miliarde de dolari pentru o platformă de streaming video cu content numai pentru telefoane mobile) m-am gândit că sunt implicaţi 2 oameni care au condus nişte companii uriaşe (Jeffrey Katzenberg a fost preşedintele Walt Disney Studios, CEO al DreamWorks, este un nume uriaş la Hollywood; Meg Whitman a fost CEO HP), ştiu ei ceva de fac mişcarea asta. Citeşte tot articolul

IN Web

S-a dus şi Webstock 2020, de data asta exclusiv online. 2 zile de prezentări în loc de una singură, desfăşurare de forţe la Marriott ca şi cum n-ar fi fost pandemie. Adică ecran uriaş, camere, o sală destul de mare dedicată evenimentului, sală care a stat goală. Eu am vorbit într-un panel despre Visual Influencers în ziua a 2-a, motiv pentru care m-am dus pe-acolo.

Oricum o dai, a fost naşpa să nu putem interacţiona între noi, să nu mă văd cu lumea cu care de obicei mă vedeam numai la Webstock. Poate că acum au realizat şi alţii cât de important era evenimentul ăsta pentru comunitate. A fost şi greu să interacţionezi cu alţi oameni, că erau comentarii răspândite şi pe live-ul de pe Facebook, şi pe wall-urile oamenilor. În fine, poate un chat comun ar folosi la ediţiile următoare. Citeşte tot articolul

IN Web

iceefest_day1

Am ajuns la ICEEfest fix când începea conferinţa de presă cu Joris Evers, Vice president and Head of Communications Netfix Europe. Înainte de conferinţă a avut loc o prezentare pentru publicul prezent la ICEEfest în care Joris a vorbit despre viitorul TV-ului şi al contentului video consumat online. La conferinţa de presă s-au pus clasicele întrebări: câţi abonaţi aveţi? când apar titrările? cât de importantă e piaţa din România? de ce nu avem mai mult content? de ce nu mai merg VPN-urile?

Răspunsurile au fost şi ele previzibile: nu ni se pot da cifre, dar în afara US sunt 36 de milioane de subscriberi. 81 de milioane de useri are Netflix la nivel mondial, până în 2023 îşi doresc să aibă acoperire în 30% din case. Citeşte tot articolul

IN Web

webstock_2015

N-am reuşit să stau toată ziua, n-am fost în sală la toate prezentările, dar am văzut câte puţin din toate. Cu liniuţă, câteva chestii care mi-au rămas în cap:

  • Rămâne evenimentul la care ai cele mai bune şanse să faci networking cu oameni pe care nu-i vezi la faţă în general

Citeşte tot articolul

IN Advertising/PR

shutterstock_157027487_small

Au trecut vreo 5 ani de când agenţiile de PR au dat cu nasul de online. Acum toată lumea se laudă cu topurile apariţiilor, cu viralizarea, dar pe vremea aia nimeni nu ştia exact cu ce se mănâncă social media. Era vremea în care felia de bloggeri ţinea de agenţiile de digital, care angajaseră diverse fete venite din PR pentru a face un soi de improvizaţie de media relations. De vloggeri şi instagrameri nu mai vorbim, că nu existau atâtea tipuri de influenceri în online, nici măcar vedete cu blog nu erau aşa multe.

Revoluţia digitală a lovit cel mai puternic în agenţiile de PR pentru că, în România, s-a schimbat concomitent poziţia a două grupuri de stakeholderi cu care industria trebuia să relaţioneze. Pe de-o parte presa a scăzut şi s-a împuţinat, pe de altă parte a crescut numărul de contacte din zona de online. În 4-5 ani piariştii au înlocuit contactele a 200 de ziare, reviste şi televiziuni cu 200 de bloguri, vloguri şi conturi de instagram.

2010 era anul în care Borţun Olteanu abia se rebranduia cu un teasing pe digital, McCann dădea lovitura cu Noul ROM, iar Standout era soluţia pentru *aproape* orice campanie cu bloggeri. Citeşte tot articolul

IN Web

empire_theatre

Cu toţii avem nişte articole nescrise. Genul ăla de postare care ne-ar face nouă rău, dar care ar face bine industriei. Pentru că uneori e nevoie ca nişte lucruri să fie spuse, dar dacă le spunem noi ar însemna să ne săpăm o groapă pe care nimeni nu-şi asumă să o sape. Articole ca ăsta sau ăsta sunt împotriva curentului. Dar într-o piaţă în care toată lumea depinde de cineva, e complicat să verbalizezi toate opiniile pe care le ai.

Din păcate, toate articolele astea nescrise fac mult rău. Dacă ele nu există, înseamnă că, automat, nu există nici opinii contrare, sau cel puţin aşa consideră lumea. Şi dacă nimeni nu zice nimic de rău, înseamnă că e bine, nu-i aşa? Citeşte tot articolul

IN Web

Cristoiu i-a urat „La mulţi ani!” lui Sârbu pe blog. Shogunul a răspuns prin SMS, lumea a publicat, ne-am văzut de treabă.

Dar nimeni n-a pus în discuţie o nouă direcţie pe care ne-a dat-o tătucul televiziunii din România pentru online. După spusele lui Cristoiu, Sârbu pregătea „un mall de bloguri”.

În decembrie 2013, m-a rugat să trec pe la el pentru a discuta un proiect senzațional, la care se gîndea (din cîte-mi dau seama nu l-a împlinit), constînd într-un Mall de bloguri ale unor personalități ale presei. Fiecare dintre noi, posesorii de bloguri, urma să scriem ce ne trece prin cap, împărțind cu proprietarul mall-ului costurile și beneficiile din publicitatea de care se ocupa el, Adrian Sârbu, ca proprietar. Era un proiect fascinant, corespunzător noilor realități din presă, și care transforma blogul într-o forță mediatică.

Acum n-o să fiu ăla care se entuziasmează la o idee de acum 2 ani dată de un tip care e reţinut, dar mi se pare că există ceva potenţial acolo. Mai ales că sunt multe vedete care încă nu şi-au făcut un blog şi scriu pe diverse platforme de (şi pe) 2 lei. În plus, cei mai mulţi din oamenii ăştia vor doar să scrie, nu să se ocupe şi de vânzări, mentenanţă etc.

IN Advertising/PR

Pe vremuri, abia aşteptam spoturile oficiale de la TIFF. Toate aveau picătura aia de creativitate românească, mici trimiteri funny la câte un regizor sau un actor român. În fond, erau nişte „cioace”, cum se numesc ele în jargonul actorilor, însă erau simpatice.

Amintesc aici doar câteva din ele, cele la care m-am uitat de zeci de ori: spoturile din 2008 (preferatul meu fiind cel al lui Nae Caranfil), Brokeback Mountain cu oieriDarth PiersicRetrospecTIFF, chiar şi supradoza din 2012. Eh, şi după 5-6 ani în care comunicarea a rupt, au schimbat puţin direcţia, cu o nouă echipă de creaţie şi alt tip de comunicare. Anul trecut a fost cu 3D şi digital, acum este cu atenţia la filme. Citeşte tot articolul

IN Advertising/PR

shutterstock_133154420_mic

Cred că cel mai tare mă amuz când ajung pe la câte un client care îmi zice din start ce buget are. Nici n-a terminat bine de făcut lista de nevoi, că a şi trasat limitele superioare în care trebuie să se încadreze oferta. Evident, de cele mai multe ori bugetul disponibil nu e nici măcar apropiat de valoarea serviciilor. Şi-atunci începe distracţia: încerci să le explici că trebuie găsită o soluţie de mijloc. Fie suplimentează bugetul, fie renunţă la o parte din servicii. Dar soiul ăsta de oameni reacţionează, de obicei, după acelaşi tipar. Nu dau înapoi de la servicii şi cer discount.

Ăsta e bugetul, dacă vreţi să lucrăm împreună, trebuie să vă conformaţi. Şi când aud asta îi trec pe lista mea specială de businessuri pe care le urmăresc de la distanţă. În ultimii 4 ani au fost vreo 2 care au găsit pe cineva care să le implementeze campania/siteul. Restul (şi sunt destui) pur şi simplu au renunţat, probabil după alte câteva întâlniri eşuate cu furnizori care n-au acceptat să le fie evaluată munca a priori. Citeşte tot articolul

Meniu