Oare câte tablouri „pierdute” sunt prin colecţii private?

Într-un articol despre o mare companie de logistică şi implicarea ei în Germania Nazistă, am găsit şi bucata asta: 

În 1944, compania a „pierdut” 14 tablouri în timpul transportului de la Paris în Germania, inclusiv șapte de Matisse, unul de Picasso, Modigliani, Gauguin, Cézanne și Pissarro. Soarta acestor lucrări este necunoscută. Potrivit experților, dacă toate ar fi autentice, valoarea lor ar fi astăzi de zeci, posibil sute de milioane de dolari.

Cred că sunt zeci de cazuri în care diferite tablouri celebre au fost furate, apoi li s-a pierdut urma sau au fost declarate arse. Unele chiar au fost distruse cu adevărat, dar cred că sunt şi multe care au ajuns în colecţii private ale unor oameni super bogaţi.

Îmi şi imaginez discuţiile între bogătani, care privesc un tablou scump, apoi întreabă gazda dacă e original. Ce faci, îl dai în primire? Prietenul tău oligarh rus are un Modigliani original, pierdut de vreun muzeu european. Îi spui lui Putin? Mergi la poliţie să anunţi? 

Situaţiile de acest gen se întâmplă de când există artă pe lumea asta, probabil că şi câteva dintre tablourile de mai sus vor fi găsite peste zeci de ani, fie ascunse în podul casei unuia dintre moştenitorii oamenilor care au făcut transportul, fie în vreo casă mare şi veche.