Oamenii de la Netflix mi-au dat ocazia să văd sezonul 2 din Squid Game, care apare pe 26 decembrie. Aşa că l-am văzut în doi. Ok, mai mult Antonia, ce-i drept.
Eu am văzut şi primul sezon pe sărite, la un moment dat am pierdut şirul şi nu l-am reluat niciodată.
Mi se pare mişto că au găsit o variantă bună prin care să continue şi cu un sezon 2. Şi aici o să vin cu un semi-spoiler. Care e destul de logic dacă stai să te gândeşti puţin: o să urmeze şi un al treilea sezon. Adică povestea se termină în coadă de peşte. Cliff-hanger cât de cât.
Ce-am văzut eu mi-a plăcut, însă l-am privit şi din perspectivă antropologică: asemănări şi deosebiri cu jocurile copilăriei din România. Se pare că multe se jucau şi în Coreea. Cine le-o fi importat de la cine?
N-am înţeles exact de ce au ales să traducă titlul. Peste tot prin oraş sunt doar reclame cu Jocul Calamarului.
În rest, mi-a plăcut mult ce au făcut la nivel de promovare în România. A fost clipul cu căluşarul, apoi stunturile de la metrou şi acum spotul de mai jos.
Top pe buget, top şi pe creativitate.
