in Casual stuff

Spațiile KFC și McDonald’s de pe B-dul Regina Elisabeta sunt încă goale

Au trecut mai bine de 3 luni de când s-a închis McDonald’s-ul de la Cișmigiu, cel care a încheiat o eră importantă pentru zona respectivă. În urmă cu 8-9 luni s-a închis și KFC-ul care era vis-a-vis de Cercul Militar.

Nu e chiar o surpriză că s-au închis restaurantele astea fast-food, oamenii care umblă prin zona respectivă au mai mulți bani. E atât de simplu. Energiea e plină, la Pâine și vin abia dacă găsești loc în weekend, la Gambrinus e mereu multă lume, mai sunt și cafenele de specialitate precum Beans and dots și Trofic. Plus locuri ceva mai fancy precum Poke House. Înghețată bună găsești la Sweetology, tot în zona respectivă. Puțin mai departe este și Dumicat, în direcția opusă găsești Origo pentru cafea.

Pe acolo nu prea sunt așa mulți puștani, ci mai degrabă hipsteri, corporatiști, familii tinere, oameni care câștigă suficient cât să-și permită de câteva ori pe săptămână o masă de peste 100 de lei.

În malluri încă e plin la tot ce înseamnă fast-food de lanț, shaormeriile cunoscute au și ele publicul lor, însă aceste două spații n-aveau nici măcar un acces auto facil sau măcar o parcare. Și-atunci cum să reziste?

Ce mi se pare interesant e că nu și-a încercat nimeni norocul până acum cu acele spații, chiar dacă au trecut luni bune. E clar că tot bulevardul ăla are un vad foarte prost.

O să râdeți, dar cred că un factor important e că mașinile nu circulă decât în sensul spre Eroilor pe acolo. Poate fi o coincidență, însă cam de când s-a implementat sensul unic cu excepția RATB s-a cam dus în cap și vadul comercial din zonă. De parcă oamenii și-au scos din minte zona aia, care a devenit doar culoar de trecere.

E adevărat că tot cam în perioada respectivă s-au închis cinematografele de acolo și a fost părăsită primăria sectorului 5, care avea sediul acolo, în fosta clădire a Eforiei. Apropo de asta, am scris la un moment dat despre Eforia Spitalelor Civile pe Substack-ul Micul Paris.

Fără cinematografe, zona a murit ușor-ușor, devenind doar culoar de trecere. Și nici branduri cool precum Balls sau Altrntv nu au reușit să o readucă la viață.

Iar acum se cer 4.9 milioane de euro pentru ruina Cinematografului București. Mult succes celor care se vor aventura să facă ceva acolo.

Aștept cu interes să văd dacă va reuși cineva să resusciteze toată zona respectivă, așa cum s-a întâmplat cu Calea Victoriei (și cum nu se întâmplă cu Magheru-Bălcescu).

2 comentarii. Leave new

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Meniu