Știrea e foarte veche, dar abia acum am descoperit-o. 

Începutul poveștii este prin 2018-2019. La momentul respectiv, CEO-ul UniCredit, Jean Pierre Mustier, a decis că banca trebuie să oprească toate reclamele de pe Facebook. Era imediat după scandalul Cambridge Analytica și brandurile se întrebau cum să gestioneze noile informații.

Apoi, UniCredit a renunțat de tot la social media, la nivel internațional. Aveau 14 pagini de Facebook, 8 conturi de Instagram și cine știe ce alte asseturi digitale pe social media. Au declarat atunci că se concentrează pe siteuri, pe chaturi. Au rămas doar cu LinkedIn și Twitter. 

Era ceva de neconceput la vremea respectivă, iar știrile titrau că UniCredit renunță la social media, fiind prima companie mare care făcea asta.

Numai că timpul a trecut, părerile s-au schimbat, iar în 2022 UniCredit s-a întors pe Facebook (conform informațiilor de pe pagină). Au o singură pagină, pe care postează inclusiv informații legate de asocierile brandului în România.

Pe Instagram au mai multe conturi, inclusiv unul dedicat pentru Austria.

Desigur, întoarcerea UniCredit pe platformele Meta nu a fost marcată cu știri și mult buzz, s-a făcut în liniște.

Însă mi se pare o poveste interesantă, care vorbește despre lumea în care trăim. Trebuie să fi existat o nevoie acolo din moment ce au luat decizia asta. Probabil că și din studiile lor a reieșit că oamenii caută pe social media brandurile cu care interacționează. Îți permiți să nu ai nicio prezență? Se pare că nu.

Nu are sens să spunem vorbe mari despre social media, dar ne uităm la fapte: un brand mare a ieșit aproape de tot de pe social media, apoi, la 3 ani distanță, a decis să se întoarcă. 

Mi se pare genul de situație pentru care se potrivește vorba românească „Rău cu rău, dar mai rău fără rău”. Da, rețelele astea sunt foarte-foarte-foarte departe de perfecțiune (aproape la polul opus), însă ai nevoie de ele. Oamenii trebuie să te vadă, să afle despre ceea ce faci. Dacă nu te văd, uită de tine și degeaba îți pui logo-ul peste tot în drumul lor. N-apuci să le spui povești. Și dacă nu le spui povești cum să-i convingi să aleagă brandul tău?

Cam despre asta e vorba.

Sigur că poți să te folosești de influenceri, de parteneri care să spună ei poveștile pentru tine, însă spațiul pe care îl primești este limitat. În schimb, social media este o probă de anduranță, zi după zi în care încerci să ajungi la consumator. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Meniu