Mulţi dintre voi m-au întrebat (nimeni) care este rutina mea săptămânală.
Glumesc, de fapt au trecut câteva luni de când folosesc un balsam după ras de la Vichy şi este atât de bun încât am zis să-l recomand.
Contextul e următorul: am primit cândva un balsam/after shave gel tot de la Vichy. Mi-a plăcut foarte mult, mirosea şi bine, n-aveam mari iritaţii după ras. Am tot căutat acelaşi model, dar n-am mai găsit, probabil că nu se mai produce.
Am tot dat de balsamul ăsta Vichy Homme Sensi Baume, dar mi se părea aiurea că nu are deloc parfum. Păi un after shave trebuie să miroasă bine, nu? Cam asta era ideea mea.
Până la urmă l-am luat (să ne înţelegem, vorbim de cel puţin 6 luni de amânări, timp în care mă dădeam cu altceva sau nu mă dădeam cu nimic). Şi mi s-a părut bestial din prima.
Efectiv face pielea foarte fină, n-am nicio iritaţie şi am uitat de parfum. Că oricum folosesc parfumul meu obişnuit, nu e nevoie să mai fie şi after shave-ul parfumat.
Eu l-am prins cu 81 de lei, acum e ceva mai mult, dar presupun că o să mai fie la promoţii.
2 comentarii. Leave new
Acuma poti sa te lauzi ca ai recomandat un produs si instant e sold-out :))
Mai e la Notino din cate vad
10 milioane de bărbați români au cumpărat acest produs!