SameDay a organizat o nouă vizită în hubul lor logistic de pe Şoseaua de Centură ca să povestească cum se pregăteşte de Black Friday şi ce investiţii au mai făcut. Au depăşit 80 de milioane de euro investiţie în ultimul an, au început să construiască un nou depozit în acelaşi parc logistic.
Reţeaua de easyboxuri e la 5800 de bucăţi în România şi 2000 în Ungaria şi Bulgaria. Porbabil că anul viitor vor depăşi 10.000 de easyboxuri în total pe cele 3 ţări. Momentan au 66% din lockere în oraşe mari şi medii, 33% în oraşe mici şi sate.
Au mai dezvoltat şi partea de pickup points, ceea ce a dus toată reţeaua de „livrare la punct fix” la 9000 de unităţi. În Bucureşti reţeaua permite să fie un easybox la 4 minute de mers pe jos pentru oricine, în restul ţării easyboxurile sunt la 6 minute de mers pe jos.
Investiţiile în linii de sortare şi software le permite acum să sorteze 1 milion de colete pe zi, ceea ce înseamnă că au dublat capacitatea în dar 2 ani şi jumătate. Şi asta fără să fie gata integrarea cu Cargus (încă aşteaptă OK-ul de la Consiliul Concurenţei acolo).
Pentru Black Friday vor avea acelaşi concurs, pentru cei care ridică coletul în 2 ore, iar coletele vor sta 36 de ore la easybox. Vor fi 3500 de curieri în perioada BF, cu 500 în plus faţă de restul anului. Anul ăsta de BF vor fi mai multe opţiuni de a amâna timpul de expirare al coletelor la easybox.
E interesant că spuneau că au vândut toate tirurile pe care le aveau, curierii sunt angajaţi pe firme de leasing de personal, deci Sameday în sine nu are aşa mult personal (au extra 1200 de oameni în huburi, se concentrează acolo), dar până la urmă e o companie care externalizează foarte mult şi se concentrează pe tehnologie.







