in Food

Înainte de luna cadourilor am mâncat la Il Tacchino, un restaurant care a apărut recent pe Calea Victoriei, foarte aproape de Piaţa Victoriei.

E un brand care se poziţionează drept premium fast casual. Eu aş zice că e un fast food ceva mai sănătos, perfect pentru corporatiştii care lucrează în zona Pieţei Victoriei. Au pornit în Corbeanca, iar acum au ajuns şi în centrul Bucureştiului.

Noi am nimerit acolo întâmplător, într-o seară de noiembrie, pe la final de program. Am ales o porţie de noodles cu carne de curcan, iar Antonia şi-a luat un orez cu pui, Japanese Bowl cum e trecut în meniu. Porţia mea a fost 49 de lei, porţia Antoniei a fost 59 de lei, am primit apă filtrată din partea casei. Ceva ce în afară e destul de standard, iar în România e destul de rar întâlnit.

Mâncarea a fost foarte bună, a venit repede şi cred că aş mânca mult mai des de la ei dacă aş avea un Il Tacchino în zonă.

Tot locul arată ca un restaurant de lanţ internaţional mai aproape de zona premium, inclusiv bucătăria şi afişajul de la casele de marcat. M-a dus cu gândul la lanţul Vapiano, chiar dacă nu au pizza şi paste, ci mai degrabă lucruri din zona asiatică.

Am citit ulterior că businessul este fondat de Bogdan Irina, COO la BitDefender de 25 de ani. Targetul este deschiderea a 10 restaurante în următorii 2 ani, o investiţie de 3 milioane de euro.

Într-un articol de PR din Forbes, au povestit că întregul concept se bazează pe prospeţime: „zero congelatoare, zero friteuze şi preparate gătite în 6-8 minute”

Dacă vă pasionează subiectul, fondatorul Bogdan Irina are şi un blog în care ţine un jurnal de antreprenoriat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Meniu