Am luat căştile astea Sony ULT WEAR în iunie 2025, fix înainte de FITS, în ideea că îmi doream de mult timp nişte căşti over the ear cu noise cancelling. La momentul respectiv am citit câteva reviewuri pe eMAG care spuneau că se rupe un braţ. Nu eram dispus să dau 1100 de lei pe modelul ăsta XM5B, plus că am zis că probabil cei care se plâng n-au avut grijă de ele, de-aia s-au rupt.
Dar eu sunt un om care are grijă de obiecte, am zis că merită să dau 530 de lei dacă se aud bine şi mă ţin 2-3 ani. Le-am luat, noise cancellingul mi s-a părut foarte decent (nu izolează perfect, dar pot să mă rup de lume într-un birou în care se vorbeşte la un volum normal). Şi le-am tot folosit, de cele mai multe ori acasă. La birou n-am bluetooth pe calculator şi am nişte căşti cu fir, va trebui să rezolv şi problema asta curând cu un adaptor.
Sunetul bun, bateria bună, chiar eram încântat de ce afacere am făcut, până când au crăpat, fix cu o săptămână înainte să împlinească 1 an. Garanţia la persoane fizice e de 24 de luni, dar eu le-am luat pe firmă, presupun că au 12 luni (nici n-am verificat sincer să fiu). Le-am dus la service undeva pe bulevardul Decebal, oamenii au fost destul de ok, le-au trimis la reparat, au venit după vreo 2 săptămâni.
Pentru că plecam la FITS, căştile erau la reparat şi aveam nevoie de nişte căşti cu noise cancelling, am luat modelul ăsta (WH-CH720NL) la 399 de lei. M-am gândit că nu e diferenţă aşa mare de preţ, deci n-ar trebui să fie nici o diferenţă aşa mare de calitate. Dar diferenţele sunt sesizabile. CH720NL sunt mai uşoare, dar cam ăsta e singurul lor avantaj. Baterie mai slabă, Noise cancelling mai slab, n-au nici o cutie de transport. Eu eram convins că vor deveni căştile mele de la birou, dar până la urmă le-am returnat.
Din păcate nu vă pot recomanda nici ULT Wear, în ultimul an au mai apărut oameni care se plâng de aceeaşi problemă pe care am avut-o şi eu, iar ratingul lor pe eMAG a scăzut la 3.58. Mi se pare incredibil că Sony încă păstrează un produs care are 3.5 stele din 5 pe zeci de reviews. E clar că este un defect de proiectare din cauza căruia tot apare problema asta. N-am decât o singură poză cu defecţiunea, dar vă prindeţi care e problema.
Dacă aveţi recomandări de căşti cu noise cancelling, le aştept. Presupun că aceste ULT Wear vor ceda din nou mai devreme sau mai târziu.









2 comentarii. Leave new
Eu am la birou niste JBL Live 660nc, sunt multumit de ele la cat am dat. Singura problema, este ca s-a ros materialul de pe bureti(dupa aproape 2 ani), si cand am vrut sa comand de pe temu, nu am mai gasit pentru ele. Iar pe site-urile de la noi erau preturi obscene, acum vad ca si-au revenit. Le-am scapat pe jos, nun am fost foarte grijuliu cu ele, s-a rup doar un mica bucatica de plastic, dar nu deranjeaza la absolut nimic.
Inainte am avut si ceva Sony, dar pentru mine nu erau confortabile deloc.
De luat cu mine, am niste AirPods pro gen 1, ce ma enerveaza la ele este ca uneori schimba melodia din senin sau pun pauza, mai ales cand trebaluiesc prin gradina.
Eu folosesc o pereche de SONY WH-CH720N de un an. Sunt primele mele căști cu noise cancelling, le port doar în casă și foarte rar le iau cu mine când plec cu laptopul pe undeva. Mă ajută să lucrez ”în liniște”.
Sunt mulțumit de ele, din fericire nu s-au rupt și nu au pățit nimic. Sper să mă țină mult și bine. Se încarcă la USB-C și a fost inclusă în cutie o mufă jack-jack 3.5 standard. Nu merge ANC pe jack, doar pe Bluetooth.
Aveam înainte un set de JBL mai ieftine, pe la vreo 100 și ceva de lei, dar aveau o mufă jack mai mică și am pierdut firul și nu se pupau bine pe bluetooth cu laptopul meu, așa că s-au dus naibii. Acelea mă strângeau puțin pe urechi, erau și on-ear, nu over-ear. Astea de la Sony sunt foarte bune la acest capitol și mi le acoperă corect.
Am apreciat că materialul care îmi atinge pielea este moale și imită bine pielea, nu s-a scorojit și nu s-a rupt în anul acesta de utilizare – am pățit asta cu niște căști no-name de 80 lei și cu niște Panasonic-uri (parcă) acum foarte mulți ani.
Știu că nu e perfect acest noise cancelling și e ceva basic, dar mă ajută foarte mult și am simțit că am trăit în peșteră până să îl am.
Am o pereche de earbuds de la Skullcandy care-s fără ANC și nici nu îmi vine să le mai port vreodată de cât de basic mi se par în comparație cu aceste căști Sony.
Nu știu cum sunt căștile pe care le-ai avut tu înainte, dar nu aș fi dat cu încă 50% în plus pe căști. Le poate strica foarte ușor motanul sau copilul, pe lângă proiectarea potențial defectuoasă, așa că nu merită riscul.