Hai că au început să se mişte lucrurile. A fost o perioadă tare tristă pentru advertising. S-a ajuns la un moment dat să vedem ‘reluări’ ale spoturilor din toamnă. Pentru că spoturile de iarnă erau holiday-related şi nu mai mergeau. Aşa că s-au scos de la naftalină colecţiile vechi. Lejer, de criză.

Cei mai trişti au fost cei de la media buying. La cât de puţine reclame au fost în primele 3 luni ale anului, cred că oamenii ăia sunt terminaţi psihic.

Partea bună e că a revenit Vodafone.

Nu sunt de Cannes, dar sunt ok.

E interesant de văzut cum vrea Vodafone să treacă peste criza asta. E clar că merg pe ideea de promovare pe timp de criză şi nu taie costurile ca toată lumea. În teorie se spune că ei ar trebui să fie cei mai câştigaţi.

Totuşi, ca poziţionare mi se pare că se apropie de Cosmote cu preţurile astea mici şi super ofertele. Şi ca stil al spoturilor tot în direcţia aia merg. E prima oară după o perioadă bună când Vodafone apelează la persoane cunoscute în campaniile lor.

Ultimele două campanii au fost cu blonde (amândouă colege cu mine – una de facultate, cealaltă de liceu) care voiau să spună… uhm… habar n-am ce. Retenţie: zero.
Vodafone a făcut un pas important de la campanii de întreţinere a brandului către comunicarea de oferte şi reduceri. Să vedem cât îi ţine.

1 comentariu. Leave new

  • Inutil sa spun ca se supraliciteaza ofertele astea, ti se ofera in retea sute, mii de minute pentru ce? Am zapp (e pe firma) si am la 24 euro in fiecare luna 480 de minute, utilizabile in orice retea nationala sau internationala, fix sau mobil. Pentru ca fiecare telefon il platesti (3 euro/ tel.) toata familia: tata, mama, eu si fratele nu discutam nici cele 1000 minute pe care le avem intre noi, plus 150 min in reteaua Zapp fiecare mobil in parte.
    Toate campaniile operatorilor de telefonie mobila au dus spre un consum exagerat, discutiile telefonice ar trebui sa se axeze doar pe necesitati si nu sa povestim filmul vazut in urma cu o seara..

    my2cents

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Meniu