Prima oară am văzut un show Divertis live pe la mijlocul anilor ’90 (cred!). Am fost cu ai mei la Sala Radio, o experienţă pe care acum mi-o amintesc destul de vag. Ţin minte că am râs mult, probabil datorită faptului că râdeau părinţii mei, nu cred că pricepeam mare lucru din glumele alea. Dar erau glume „curate”, poate doar câte o aluzie sau două, ceva ce a caracterizat grupul ăsta umoristic.

Am fost cu tata la acest comeback al lui Toni Grecu, Doru Antonesi, Ioan T. Morar şi Valentin Darie. A apărut puţin şi Cristi Greţcu, într-un moment de final. S-a vorbit despre o reuniune Divertis în toamnă, în luna noiembrie. O aşteptăm cu interes. Din păcate va fi fără Ioan Gyuri Pascu, unul dintre comedianţii geniali pe care i-a dat România. Sper, totuşi să-i văd şi pe Silviu Petcu, Silviu Gora, sau Cătălin Mireuţă.

Mă aşteptam la un show bazat mai mult pe amintiri, dar am primit un spectacol cu adevărat amuzant, la care s-a râs mai bine de 2 ore. În sală erau în general oameni 50+, care s-au dezvoltat cu grupul Divertis, au navigat prin apele tulburi ale tranziţiei cu ajutorul umorului făcut de oamenii ăştia.

Erau şi tineri în sală, câţiva chiar sub 35 de ani, dar destul de puţini. Dintre comedianţi l-am zărit doar pe Dan Badea, care părea că s-a distrat pe bune.

Mi s-a părut interesant ca experiment şi pentru ei, după mulţi ani de pauză şi după ce ai dat gratuit, la TV, showurile, să ceri din nou bani pe ele. Le-a ieşit, au umplut cele 600 şi ceva de locuri de la Sala Radio. Probabil că urmează Sala Palatului, sau cel puţin aşa ar trebui. Dacă reuşesc să umple Sala diverşi comedianţi din noul val, ar trebui şi ca trupa Divertis să vândă 4000 de bilete.

M-a surprins că oamenii au rămas relevanţi, cred că asta era temerea mea. Un show care să fie cringe. Am văzut asta la câţiva comedianţi pe care îi urmăream cu plăcere acum 25 de ani (cei de la Vacanţa Mare, de exemplu).

N-a fost cazul aici. Acelaşi tip de glume cu tentă politică, un pic de AI strecurat, nişte clipuri vechi şi a ieşit ceva.

1 comentariu. Leave new

  • Cătălin Mireuță nu mai poate. S-a retras la Corbeanca si își trăiește bătrânețile. Cel puțin așa era ultima dată când l-am văzut, acum doi ani. Sau poate fusese bolnav, știi abia ieșeam din pandemie. Umorul nu se pierduse, încă mai scotea câte o glumă fină, din când în când. Părea obosit, sătul.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Meniu