Până ieri n-aveam nicio medalie, prilej pentru presa din România să ne tot spună că ne facem de ruşine. Noroc cu fetele de la scrimă, altfel cred că o luam razna. Fraţilor, e o competiţie sportivă în care câştigă cei mai buni, de data asta noi n-am fost în top, e normal să nu câştigăm medalii. Dar asta nu înseamnă că ne facem de ruşine. Nu e ca şi cum merge delegaţia nemţilor acasă şi comentează pe drum „băi, ai văzut ce praf au fost românii?”
Nu e concurs pe echipe, nu primeşti fonduri UE dacă iei mai multe medalii, iar treaba cu clasamentul e pur informativă. Uite, anul ăsta americanii au câştigat cele mai multe medalii de aur. Să fii nemulţumit de rezultatele unor echipe pe care nu le susţii în niciun fel e o măgărie. Să vorbeşti despre ruşine denotă egocentrism fără limite. Sunt 206 ţări participante, aşa că nimeni nu se uită doar la delegaţia României. Nu zice nimeni: „Sigur, au început jocurile, dar important e câte medalii ia România!”. Acum 4 ani am luat 2 medalii de aur, de data asta avem una în buzunar şi încă una foarte aproape. Ne va folosi la ceva? Normal că nu, în afară de câteva premii şi rente viagere pe care le vor primi sportivii ăia, nu se va lua nicio măsură.
Eu mă pregătisem psihic pentru o ediţie fără medalie. Îmi părea rău puţin, dar pe urmă îmi vedeam de treabă, că nu e nicio ruşine să fii pe locul 4 la Judo în lume. Sau la orice alt sport.
