Abonează-te la newsletterul Maison Créative ca să afli ce evenimente ți-am pregătit

Caterinci

Într-o vreme în care nu existau telefoane mobile

question_answer1 comentariu
IN Caterinci

Poveste adevărată, auzită la amicul Pinkish

Cică pe la sfârşitul anilor ’90, când puţină lume avea telefon mobil, amicul mai sus menţionat găseşte un anunţ al unui tip care vindea un joc mişto de tot la vremea aia. Pentru ascultătorii care s-au născut ceva mai târziu, la momentul respectiv nu puteai să dai un search pe net şi să tragi jocul de pe torrente, pentru că în primul rând nu-l găseai şi în al doilea rând, chiar dacă îl găseai, ţi-ar fi luat câteva luni bune să-l downloadezi.

Stabilesc oamenii o întâlnire numai că ăsta al nostru are o problemă şi nu mai reuşeşte să ajungă. În schimb, trimite doi prieteni să se întâlnească cu omul la staţia de metrou Armata Poporului şi să cumpere jocul, că oricum aveau reţea şi îl jucau împreună.

După câteva ore se întorc băieţii supăraţi:

– Bă, n-a venit ăla, a fost ţeapă. Am aşteptat o grămadă.
– Cum, v-aţi dus acolo şi nu era nimeni? Am stabilit în faţă la metrou…
– Da, mă, am fost la Apărătorii Patriei, am stat juma de oră, nu era nimeni.
– BĂĂĂĂĂĂ! Eu am zis Armata Poporului, nu Apărătorii Patriei!!!!
– Ah. Păi şi ce, apărătorii patriei nu sunt armata poporului?

„Am voie să spun Grigore Alexandrescu?”

question_answer1 comentariu
IN Caterinci

S-a atins un nou nivel de penibil în reticenţa de a zice nume proprii (teoretic branduri) la televizor. O duduie vorbea de bine despre specialiştii de la un spital: „am fost foarte surprinsă de medicii de la spitalul… am voie să spun? Spitalul Grigore Alexandrescu”. Aveam senzaţia că o să spună Spitalul Orange sau cine-ştie-ce brand.

Oare ce s-a gândit ea? Că îi face reclamă gratuită spitalului şi vine mai multă lume acolo? Că îi face reclamă lui Grigore Alexandrescu şi cumpără lumea mai multe cărţi cu fabule? Duduia sigur se pretează la dublu rol: Boul şi viţelul.

Dar da, ne place la nebunie să nu dăm nume.

Hai că e bine

question_answer0
IN Caterinci

A început 2014, e bine :)) O serie de coincidenţe înlănţuite au dus la un început de an EPIC.

În premieră vă arăt imagini cu o colegă dintr-o agenţie mare de PR dansând (azi nu dăm nume :)) ). Citeşte tot articolul

Nişte generic

question_answer0
IN Caterinci

Apropo de Hobbitul 2, de filme lungite şi alte lălăieli, vorbeam zilele astea cu un prieten care intenţionează să facă maraton LOTR şi să vadă versiunile extended ale Hobbitul şi LOTR după ce apare şi ultima parte. Din vorbă în vorbă am descoperit că nu doar filmele sunt foarte lungi, ci şi genericul de final.

Ăsta de mai sus e cel mai lung, 27 de minute. Ştiu că vă doreaţi de mult să-l vedeţi şi n-aţi avut ocazia. Enjoy!

Cum se scrie un meniu de revelion

question_answer1 comentariu
IN Caterinci

Că tot vine perioada aia a anului, hai să vă explic puţin cum se scrie un meniu de revelion. Nu că voi n-aţi şti, dar să vă aduc aminte.

Ca să justifice preţurile exorbitante, toţi patronii de restaurant îşi pun imaginaţia la contribuţie şi angajaţii la treabă pentru un meniu bengos. Numai că în 90% din cazuri doar meniul e special, nu şi preparatul.

În fond, mâncaţi cam aceleaşi chestii care sunt în meniu mereu denumite pompos pentru petrecerea de Revelion. Pardon, de New Year’s Eve.

În loc să spună că pun pe masă un orez cu piept de pui, cârciumarii vor trece în meniul special „piept de pasăre cu risotto”. Şi ca să fie tacâmul complet (see what I did there?) bagă şi nişte termeni speciali gen „reducţie”, „şofran” sau „infuzie de portocale”. Plus caju şi asparagus, că n-o să mai observe nimeni la 12 noaptea dacă punem alune de pădure şi castraveţi muraţi. Citeşte tot articolul

“Scrie ca Radu F. Otravă” Day

question_answer18 comentarii
IN Caterinci

Ne-am pierdut. Cumva, mintea noastră n-a mai funcţionat corect şi ne-am pierdut pe drum. Din păcate, n-avem timp să stăm locului şi să plângem noi pentru noi. Să ne fim nouă înşine morţii pe care îi plângem pentru că am rămas goi pe dinăuntru.

Dacă stăm puţin să ne gândim (şi eu am timp destul să fac asta), ne dăm seama că regulile jocului s-au schimbat. Că sensibilitatea s-a dus şi nu se mai întoarce. Că sentimentul, sentimentul ăla adevărat, a pierit în lupta cu viteza. „Viaţa este viteză” zicea o melodie de acum ceva timp. Dar oare asta a ajuns să fie viaţa? O fugă continuă? Mă înfurie constatarea asta, mă face să mă simt neputincios. Iar eu când sunt neputincios nu fac altceva decât să plâng. Ei bine, asta fac. Plâng. Iar când mi-e foame mă opresc din plâns şi mănânc. Iar apoi plâng din nou. Mănânc şi plâng.

Luaţi-vă 10 minute azi şi gândiţi-vă la toate astea. Şi pe urmă, ca să-mi mulţumiţi, daţi like la articol.

Alţi participanţi la concursul: „Scrie ca Radu F. Otravă” Day: aici, aici, aici. aici, aici şi aici.

O experienţă de neuitat

question_answer3 comentarii
IN Caterinci

Mai devreme mă trezesc că sună la uşă insistent. Deschid şi văd în faţa ochilor doi chinezi zâmbitori. „Bună ziua, do you speak ingliş?”. În acelaşi timp a deschis şi vecina, chinezoaica şi-a îndreptat atenţia spre ea. Trecuseră vreo 15 secunde, aveam doi chinezi la uşă (destul de simpatici, de ce să mint) şi încă nu ştiam ce vor. El se pregătea să îmi arate ceva pe o tabletă pe care o ţinea în mână, eu mă întrebam dacă or fi cu tigaia DryCooker sau dacă vor ceva donaţii pentru reparaţia Marelui Zid Chinezesc şi s-au gândit că România e un punct bun de început.

Şi în timp ce deschidea o aplicaţie de Android numită „The New Bible Illustrated” chinezul m-a întrebat dacă sunt creştin şi „do you believe in God?”. Şi-atunci mi-am dat seama că erau misionari d-ăia care îţi bat mereu la uşă cu numele unui Dumnezeu de-al lor. Numai că ăia sunt de obicei înalţi, blonzi şi ţin în mână o Biblie. Ăştia aveau în mână câte o tabletă Samsung şi erau chinezi (mda, asiatici, puteau foarte bine să fie chiar coreeni). Cred că de fapt era campanie pentru un anumit brand ambassador :))

Vorba poetului, ar putea fi o coincidenţă, ar putea fi. Dar voi chiar mai credeţi în coincidenţe? 😀

38 de cititori!

question_answer3 comentarii
IN Caterinci

Să cităm din PaginadeMedia:

Conform ultimelor date ale Biroului Român de Audit al Tirajelor, Pro TV Magazin se vindea, la fiecare număr, în 12.000 de exemplare. Săptămânalul avea 454.000 de cititori pe ediție, potrivit Studiului Național de Audiență.

Un calcul simplu arată că fiecare exemplar avea câte 38 de cititori. Asta zicea Studiul Naţional de Audienţă. Desigur, fiecare familie care cumpără un program TV îl lasă jos, în scara blocului, să se uite toată lumea pe el. Sau toate familiile au câte 38 de membri care locuiesc în acelaşi loc.

Cam aşa e şi cu blogul meu. Eu am cam 20.000 de cititori în fiecare zi, doar că foarte mulţi oameni preferă să citească de pe un singur calculator sau pasează de la unul la celălalt tabletele şi telefoanele mobile.

Minim istoric atins de jurnaliştii români

question_answer4 comentarii
IN Caterinci

Când credeai că nu te mai poate mira nimic la jurnalismul românesc, când credeai că mai jos de atât nu se poate, s-a atins o nouă bornă.

Nişte jurnalişti români (posibil de la Sport.ro) s-au apucat să scrie pe CNN şi au pus pe prima poziţie a siteului CNN.com un articol despre prestaţia lui Miley Cyrus la Video Music Awards 2013! Atât de jos a coborât jurnalismul românesc, încât distruge şi publicaţii respectabile din lumea întreagă! 🙂

După cum bine remarcă The Onion, goana după afişări e peste tot. Dar fatalismul mioritic ne împiedică să vedem că problema depăşeşte graniţele ţării noastre. Şi cel mai relevant pasaj cred că e ăsta:

The Miley Cyrus story was in the same top spot we used for our 9/11 coverage.

Later edit: Pagina de Media a luat de bună ştirea de pe The Onion.

Sociale

Dă-mi un ecler!

Cumpără de pe eMAG cu acest link

Descarcă gratuit eBook-ul

ebook Digital Recap 2022
Hoi.La.Minut

Pe scurt:

Statistici TopBlog

Clasament TopBlog
Meniu