Filme

IN Filme

unbroken_penguins

The Penguins of Madagascar – simpatic. Dacă ai sub 12 ani probabil că ţi s-a părut extraordinar. Pentru adulţi sunt câteva faze haioase, zâmbeşti, dar nu te dă pe spate. Pinguinii sunt simpatici, dar nu se compară cu celelalte personaje din Madagascar. Prevăd încă 2-3 continuări, până când o să devină obositor.

Unbroken – Angelina Jolie ştie să regizeze! Şi o face chiar bine! O poveste emoţionantă, bazată pe un caz real. Louie Zamperini e un medaliat olimpic care ajunge pe front şi mai apoi este capturat de japonezi. Urmează un şir lung de abuzuri cărora le face faţă. Jack O’Connell e bun, la fel şi cei din jurul lui. La un moment dat devine obositor că se insistă pe aceleaşi părţi de poveste, dar aşa a fost viziunea regizorului.

IN Filme

Singurul film înscris în competiţia oficială la Berlinale 2015. Se lansează pe 6 martie în România şi pare foarte mişto 🙂

Unul dintre cele mai de amploare proiecte cinematografice românești din ultimii ani, “AFERIM!” în regia lui Radu Jude, este un un film istoric a cărui acțiune are loc în Țara Românească a începutului de secol XIX. Un zapciu, interpretat de actorul Teodor Corban, însoțit de fiul său (Mihai Comănoiu) caută un rob fugar (Cuzin Toma).

IN Filme

Birdman – cele mai multe nominalizări la Oscar. Statistic vorbind, asta înseamnă că e un film greu de digerat, overrated, neînţeles de majoritatea spectatorilor. Şi Birdman nu iese din statistică. Lumea o să-l vadă pentru că e nominalizat la Oscar. E atât de încâlcit şi cu o poveste atât de fadă încât are mari şanse să câştige câteva premii. Jocul bun, realizarea impecabilă, dar întâmplările sunt când bizare, când banale. Un film pentru care aveţi nevoie de o anumită dispoziţie (ceva spre melancolie poate).

Hacker – o alegere bună în cazul în care vă plac filmele cu chinezi. Pe mine m-a cam obosit că s-a vorbit mult într-o limbă pe care n-o înţelesg. La un moment dat apare băiatul din Thor şi joacă rol de hacker şmecheraş, trecut prin puşcărie – deci bun la bătaie. Imaginaţi-vă un Jackie Chan meets Steve Jobs şi Neo din Matrix. În afară de Chris Hemsworth nu sunt cine ştie ce actori, aşa că trebuie să fiţi cu adevărat pasionaţi de subiect ca să alegeţi filmul ăsta.

IN Filme

black_sails2

A venit 2015, vin şi serialele mişto! 🙂 Dacă anul trecut s-au terminat Boardwalk Empire, Mad Men, The Newsroom, Not Going Out şi altele pe care nu le urmăresc, măcar avem cu ce să le înlocuim. Luna februarie o să fie foarte aglomerată, cu vreo 4 seriale de vizionat concomitent. Timp să fie 😀

The Musketeers – Sezonul 2 – 2 ianuarie – Trailer
Black Sails – Sezonul 2 – 24 ianuarie – Trailer
Suits – Sezonul 4 (a doua jumătate) – 28 ianuarie
House of Cards – Sezonul 3 – 27 februarie
Da Vinci’s Demons – Sezonul 3 – Martie 2015 – Teaser
Game of Thrones – Sezonul 5 – Aprilie 2015
Mad Men – Partea a doua a sezonului 7 – 5 Aprilie 2015
True Detective – Sezonul 2 – vara 2015

Bonus: Kingsman: The Secret Service (apare în februarie 2015)

Seriale: Marco Polo

question_answer0
IN Filme

După ce ne-au dat pe spate cu House of Cards, băieţii de la Netflix vin iar cu ceva mişto. Pe 12 decembrie au lansat primul sezon din Marco Polo. Sunt 10 episoade cu diverşi regizori şi scenarişti, iar din primele episoade pare să fie foarte tare. Fiecare episod are o oră şi sunt urmărite începuturile lui Marco Polo la curtea lui Kublai Khan, nepotul lui Genghis Khan.

E pe stilul ăsta nou de a face seriale: costume mişto, decoruri, imagine bună, nişte sex + bătaie. Reţeta Game of Thrones, cum s-ar zice.

IN Filme

hobbit3_hungergames

The Hunger Games: Mockingjay – Partea I din ultima parte a trilogiei. N-are niciun sens ce zic, nu? Exact ca filmul! Teoretic era trilogie, dar s-au gândit să împartă filmul 3 în două. Proastă alegere, filmul ăsta a devenit un fel de moment de trecere care ţine 2 ore. Pentru fanii seriei o să fie foarte ok să o vadă pe Jennifer Lawrence transformată în Tomb Rider, iar pentru cei care nu sunt fani dar s-au uitat până acum, e un must, ca să poată înţelege ceva din toată povestea. Dar nu e nimic spectaculos, m-aş fi putut lipsi.

The Hobbit: The Battle of the Five Armies – ultima parte dintr-un Hobbit care a fost întins destul de mult. Practic, tot filmul e o mare bătălie finală, întâi cu dragonul, pe urmă între cele 5 armate. Chiar şi aşa, te ţine cu sufletul la gură, e bine făcut. Multă dramă, Evangeline Lilly e mişto de tot, dwarfii au câteva momente haioase. Se încheie frumos trilogia, merge văzut în perioada asta de sărbători. Prima oară când mă nimeresc la IMAX în lateral, chiar se vede excelent şi de pe ultimele scaune, deci #epebune ce zic ei cu ecranul ăla curbat.

IN Filme

Comedy Cluj_la Bucuresti

N-am reuşit să ajung la Comedy Cluj, uite că vine o parte din festival la mine, cu cele mai bune filme. Weekendul viitor, în perioada 5-7 decembrie, pot fi văzute la Cinema Union 5 lungmetraje precum şi un best-of al filmelor de scurt metraj ce au fost anul acesta incluse în competiţie. Trebuie să cer înainte recomandări de la Oltea şi Ruxa, dar sigur o să ajung măcar la scurtmetraje.

Pelicula „Jacky au royaume des filles/Jacky în regatul femeilor” semnată de regizorul și scenaristul Riad Sattouf dublu premiată pentru Cel Mai Bun Film și Cel Mai Bun Scenariu, „Marile unde / Les grandes ondes a l’ouest” în regia lui Lionel Baier, desemnat Cel Mai Bun Regizor, documentarul lui Mike Myers „Oameni extraordinari: Legenda lui Shep Gordon” distins cu Premiul Publicului, precum și două lungmetraje incluse în Competiția Oficială, „Alan Partridge” (regia Declan Lowney) și „Smetto quando voglio / Pot să mă las când vreau” (regia Sydney Sibilia).

IN Filme

fury_gone_girl

Gone Girl – Ben Affleck doar o secondează pe Rosamund Pike, care e o dementă foarte convingătoare. Fincher a mai făcut o chestie sărită de pe fix, după Fight Club şi Se7en. Un thriller destul de bun, chiar dacă are destule faze trase de păr. Odată ce accepţi că nu toate lucrurile au sens şi sunt câteva chestii exagerate de dragul poveştii, te cruceşti de modul în care evoluează personajele. Clar un film de văzut.

Fury – am crezut că e un Inglorious Basterds ceva mai dur, doar că n-are nicio treabă. Aş zice că ăsta este adevăratul film de război, în care lucrurile sunt prezentate într-un mod realist. Mişto şi scenele de război, unele sunt total exagerate, dar poate că aşa e războiul: când trebuie să ataci pe cineva dintr-un tanc, uneori te arunci cu capul înainte. Multe scene cu caracter simbolic, în nota în care se fac acum filmele americane despre război, cu tot felul de replici pline de tâlc. Mie mi-a plăcut în mod special: „Ideals are peacefull, war is violent”.

It is back!

question_answer0
IN Filme

http://www.youtube.com/watch?v=UPqPQZtiDDU

Not Going Out, unul dintre cele mai bune seriale de comedie din Marea Britanie, s-a întors cu sezonul 7. Nu mai e chiar ca la început, dar rămâne foarte amuzant pe alocuri 🙂

Meniu