Muzici

IN Muzici

La fiecare doi ani are loc acest maraton al muzicii clasice internaţionale, Festivalul Internaţional George Enescu.

În 2023 am coordonat echipa de comunicare a Festivalului Enescu şi am văzut cum se desfăşoară lucrurile din culise, timp de 29 de zile (30, cu tot cu conferinţa de presă). 

Ce n-am văzut, însă, acum 2 ani? Vreun concert cap-coadă. Îmi amintesc diferite frânturi, îmi amintesc foarte clar cum am ratat un splendid concert al Orchestrei Naţionale a Franţei pentru că pregăteam o emisie Euronews la Ateneu, câteva Concerte de la Miezul nopţii la care am rezistat doar până la pauză, bucuria copiilor la concertele pentru Familii organizate la Odeon, de multe ori cu acoperişul deschis. Citeşte tot articolul

IN Muzici

L-am ascultat de câteva ori cap-coadă şi mi se pare un album bun. Se simte o diferenţă faţă de celelalte două albume, mi se pare mult mai chill. Nu-mi dau seama dacă schimbarea vine de la Silen Strike care s-a schimbat, sau de la Deliric, dar au trecut 6 ani, o pandemie, un război (şi, pentru Toto, o relaţie cu INNA) de la precedentul album. Era previzibil să se schimbe ceva în feeling.

Ca să verific modul în care mă raportez la part III, am reascultat şi părţile I şi II, încă le percep la fel. Ca tot unitar, probabil că III este pe locul 3, după al doilea album (care mi se pare cel mai bun din serie) şi primul album. Citeşte tot articolul

IN Muzici

Pe 14 iunie vine al treilea album semnat Deliric şi Silent Strike, cu un concert la Arenele Romane. Mă rog, mai exact atunci este lansarea, dar e foarte posibil ca albumul să fie publicat cu câteva săptămâni mai devreme. N-am inside info, pur şi simplu aşa ţin minte că au făcut la precedentul album. Ţin minte că au lansat Deliric X Silent Strike III în 2019, iar primul album din serie a apărut în 2016. Deci 3 ani, 6 ani, sper să nu mai dureze încă 9 sau 12 ani până la următorul album Deliric (asta a sunat ca la reporterii ăia aflaţi în pană de idei, care la concertul de lansare te întreabă Pe când un nou album?). Citeşte tot articolul

IN Muzici

Băiatul ăsta a cântat în deschidere la Teddy Swims în turneul din UK (noi am fost la Birmingham), iar înainte să urce pe scenă nu ştiam absolut nimic despre el. Dar în 40 de minute m-a convins, chiar dacă muzica lui e genul mai lălăit. Indie pop zice Wikipedia că ar fi genul muzical, deşi omul a luat un Grammy la categoria R&B (pentru un cântec pe care l-a scris, dar pe care nu-l cântă el).

Anyway, daţi un play, poate vă spune ceva muzica lui. Mie mi-a plăcut foarte mult interpretarea live, e peste ce se aude pe înregistrări. Citeşte tot articolul

IN Muzici

Spre ruşinea mea, e un album de care am aflat recent, citind mai multe despre Duke Ellington.

E un album apărut în 1968, când Sinatra avea 53 de ani şi Ellington 69. La momentul respectiv Sinatra era în anii de final ai rezidenţei la Caesars Palace din Vegas, iar Ellington avea turnee des prin Europa. Începuse deja turneele prin Asia, America de Sud şi Africa, turnee care se spune că i-au adus noi perspective asupra muzicii, care au fost transpuse în albumele The Far East Suite (1966), New Orleans Suite (1970), The Afro-Eurasian Eclipse (1971) şi Latin American Suite (1972). Citeşte tot articolul

IN Muzici

Am ajuns duminică la a doua ediţie a DWMT La conac, festivalul organizat de Diud şi Point la Conacul Udrişte Năsturel, undeva la vreo 30 de km de Bucureşti, pe ieşirea dinspre Olteniţa.

Noi am făcut 30 de minute de acasă, a fost un drum lejer, într-o zonă care încă nu e foarte aglomerată. Festivalul e un fel de Electric Castle de Bucureşti sau un Summer Well de sudul oraşului.
Citeşte tot articolul

IN Muzici

Pe 31 august începe a 19-a ediţie a Concursului Internaţional „George Enescu”. Chiar dacă nu avem anul acesta Festival, sunt programate multe recitaluri importante la Ateneul Român.

Concursul se desfăşoară în perioada 31 august – 27 septembrie, deci sunt 28 de zile de evenimente, aproape la fel ca anul trecut. Nu pot să vă explic ce efort uriaş este pentru echipa de organizare. Citeşte tot articolul

IN Muzici

Am reuşit să văd zilele astea un documentar foarte mişto despre un hoţ de tablouri. Se cheamă Vjeran Tomic: The Spider-Man of Paris şi e pe Netflix. Tipul a furat nişte tablouri din Muzeul de Artă Modernă din Paris în 2010. A luat un Picasso, un Matisse, un Modigliani şi încă vreo două tablouri. Valoare totală: peste 100 de milioane e euro. Într-un final a fost prins şi a făcut 8 ani de închisoare, dar ulterior a ieşit şi probabil că a primit mulţi bani de la Netflix pentru acest documentar. Citeşte tot articolul

Meniu