Anul ăsta avem în program Festivalul Internațional George Enescu, ajuns la cea de-a 27-a ediție. Festivalul se desfășoară între 24 august și 21 septembrie 2025.
Tema ediției este „Aniversări / Celebrations”, pentru că marchează 70 de ani de la moartea lui George Enescu, dar sunt și multe alte aniversări importante.
Biletele vor fi disponibile aici, pe un micro-site dedicat al Eventimului. Momentan sunt disponibile doar abonamentele, dar sâmbătă, 15 februarie, de la ora 12:00, începe achiziția de bilete.
Vor fi 6 serii importante de evenimente: Seria de concerte de la Sala Palatului, Seria de concerte de la Ateneu, Seria de concerte de la Miezul Nopții, Seria Enescu 70 la MNAR Auditorium, Seria Celebrări la Sala Radio și Seria de Concerte pentru familii la Odeon.
Se mai adaugă și evenimentele Enescu – JTI Immersive Experience la Mina, una dintre noutățile din acest an.
Dintre orchestrele care au fost deja anunțate, îi avem pe: Orchestra Regală Concertgebouw, Orchestra Națională a Franței, Orchestra Tonhalle din Zürich, Orchestra Academiei Naționale Santa Cecilia, Orchestra Philharmonia din Londra, Budapest Festival Orchestra, Orchestra Filarmonicii Regale din Londra, Capela de Stat din Dresda, Orchestra Simfonică Radio din Frankfurt, Orchestra Filarmonică Cehă, Orchestra Simfonică WDR din Köln. Câțiva dintre dirijori: Cristian Măcelaru, Paavo Järvi, Vasily Petrenko, Klaus Mäkelä, Daniele Gatti, DanielHarding, Petr Popelka, Manfred Honeck, Christian Reif, Iván Fischer, Alain Altinoglu, Santtu-Matias Rouvali, Giancarlo Guerrero și dirijoarea Keri-Lynn Wilson.
Revine Martha Argerich, vor fi și frații Capuçon, sunt niște nume interesante (mai știu și eu câteva dintre ele).
Cel mai probabil nu va lipsi nici Piața Festivalului Enescu, dar acolo partea de organizare ține și de ARCUB. Țin minte că și în 2023 au apărut mai târziu informațiile.
Din afară arată totul bine, și programul, și identitatea grafică de acum. Nici siteul nu e rău, sper să rămână de data asta pe termen mai lung.
Mi se pare incredibil că la ediția precedentă, cea de acum 2 ani, coordonam comunicarea pentru acest eveniment uriaș. Pare că a fost într-o altă viață. De altfel, nici nu știu cum treceau zilele în perioada aia. 2023 a fost un an extrem de intens, care s-a lăsat cu niște amintiri neprețuite, dar și cu niște sechele.
Mă bucur că mă pot întoarce în public la Enescu, nu cred că în 2023 am văzut vreun concert cap-coadă. Le țin pumnii colegilor care au rămas pe baricade, o să-i aștept cu o merdenea la finalul celor 30 de zile de nebunie.
2 comentarii. Leave new
Ce pot să zic? Bravo, felicitări organizatorilor pentru că Enescu este păstrat DOAR în București! Pe lângă faptul că la secțiunea program concerte site-ul merge foarte greu, când selectez la tipul evenimentului „Festivalul Enescu în țară” returnarea este un magnific zero. E de vis! Bucurați-vă de spectacole!
Festivalul Enescu are o mulțime de evenimente și în țară, însă probabil că nu s-a definitivat programul încă. Au și anunțat la conferința de presă. Sigur vor fi evenimente la Sibiu, Iași, Timișoara etc. În plus, vor fi multe evenimente asociate Festivalului, organizate independent, dar care fac parte din program.