Category

Muzici

Deliric & Silent Strike – Şefu’

0

Pentru ASTA ieşim în stradă.

Citeste tot articolul

Change or Die – Damian & Brothers

1

Smiley Omul a scos ceva videoclip cu Alice Peneacă la o piesă cu Damian & Brothers. Nu e wow piesa, de-aia de se consumă la radio în 2-3 luni. Iniţial n-am înţeles de unde e alăturarea de personaje, dar până la urmă am aflat că e un întreg album de colaborări scris de Damian Drăghici. Am ascultat pe Zonga tot albumul şi sunt câteva piese care sună beton. Sunt reinterpretări rock ale unor piese lăutăreşti cu diverşi solişti cunoscuţi de la noi (Bittman, DOC, Grasu, Bănică, Delia, Loredana etc.).

Citeste tot articolul

A început a 11-a ediţie SoNoRo

2

Festivalul Internaţional de Muzică de Cameră SoNoRo se desfăşoară anul ăsta între 28 octombrie şi 14 noiembrie, în 4 oraşe din România: Bucureşti, Timişoara, Cluj, Bistriţa. Eu merg la SoNoRo din 2009, adică de la a 4-a ediţie. Festivalul a crescut frumos de la an la an şi a dus muzica de cameră în spaţii mai mult sau mai puţin neconvenţionale. În tot timpul ăsta am adunat o mulţime de amintiri mişto. 

M-am bucurat să văd că anul ăsta au mai multe concerte cu intrare liberă şi au introdus mai multe spaţii. Poţi asculta muzică clasică în cadrul SoNoRo atât la Ateneu, cât şi la sala de lectură a Facultăţii de Litere, la catedrala Sf. Iosif sau la Cărtureşti Carusel.

Citeste tot articolul

Două piese noi de la Pink Martini

0

Pink Martini lansează pe 16 noiembrie cel de-al 9-lea album al trupei (dacă le punem la socoteală şi pe cel cu The von Trapps şi retrospectiva din 2010). Albumul se numeşte “Je dis oui!” şi e prezentat drept “cel mai vesel” album de până acum al trupei.

L-au interpretat deja în câteva concerte prin SUA în primăvară, au trimis presei de specialitate albumul pentru reviews, acum au lansat pe Huffington Post una dintre melodii:

Citeste tot articolul

InnerSound New Arts Festival #4: Touch

0

Astăzi începe festivalul la care am lucrat în ultimele luni alături de TeamCommA fost o provocare în primul rând să înţelegem zona asta artistică a muzicii clasice contemporane şi a artelor moderne, dar cred că am trecut cu brio.

Între 28 septembrie şi 1 octombrie puteţi merge la The Ark, Cinema Elvira Popescu şi ARCUB Gabroveni pentru câte o seară în care puteţi “atinge” viitorul în artă.

De ce vă recomand să veniţi?

1. În prima seară concertează Cvartetul Ad Libitum, din care face parte şi Alexandru Tomescu. Ei vor interpreta în premieră o compoziţie a lui Sebastian Androne, un tânăr compozitor extrem de talentat. Aşa cum ştiţi deja, foarte rar se întâmplă ca nişte muzicieni consacraţi să interpreteze compoziţiile unor tineri când toată lumea se întrece în clasici.

Citeste tot articolul

Concursul Internaţional George Enescu e gata de start!

0

În urmă cu câţiva ani organizatorii Festivalului George Enescu au pus un pariu cu ei înşişi: şi-au propus să crească notorietatea Concursului Internaţional, lăsat mai mereu în umbra Festivalului. Începând cu 2014 concursul este organizat o dată la doi ani, având ediţii în anii pari, în timp ce festivalul are loc în anii impari. Ediţia din 2014 a concursului a fost una încărcată de recitaluri extraordinare, tocmai pentru a atrage atenţia publicului şi a presei asupra tinerilor artişti care evoluează în competiţiile de vioară, violoncel şi pian. A fost un efort mare, atât financiar, cât şi din punct de vedere al energiei investite. Însă mi se pare că planul a funcţionat!

Citeste tot articolul

Music business back in the day

0

Anul trecut de Crăciun am luat de pe Amazon vreo 2 cărţi despre Frank Sinatra (asta şi asta).  Pentru că am mai citit câteva cărţi pe subiectul ăsta, acum mă interesează mai mult perspectiva autorului şi detaliile de perioadă. Şi sunt acolo nişte amănunte fabuloase despre cum funcţiona industria muzicală pe vremea aia. Sinatra a trecut în mai puţin de 5 ani de la show-urile radio înregistrate, la cele live în care primea bani pentru 15 minute de cântat în cadrul unor emisiuni sponsorizate de branduri de ţigări, apoi la show-uri TV înregistrate şi în final trecerea spre live. Totul în perioada 1943 – 1950.

În vârf de carieră, imediat după Al doilea Război Mondial, Sinatra vindea peste 10 milioane de discuri anual, şi asta în condiţiile în care nu era singurul artist cu cifrele astea. La o populaţie de 150 de milioane de locuitori era un număr impresionant de discuri, însă asta în condiţiile în care lansările de albume se făceau pe bandă rulantă. În anii ’60 norma era de 4-5 albume pe an, cu un maxim de 8 albume în 1962, la care se adaugă şi compilaţiile. Kitty Kelly povesteşte că diversele case de discuri (Capitol, Columbia, Reprise) lansau în fiecare lună câte un album cu Sinatra pentru a face faţă cererii de muzică nouă cântată de preferatul Americii de la vremea aia. Ăsta e şi motivul pentru care Sinatra a înregistrat peste 1100 de cântece de-a lungul carierei.

Oricum, dacă vă pasionează subiectul vă recomand biografia lui Kitty Kelly, e mult mai echilibrată decât ce-au scris oamenii din anturajul lui. Urmează pe listă asta şi asta.

În altă ordine de idei, documentarul All or nothing at all, produs de HBO este pe Netflix, în caz că vreţi să-l vedeţi. Şi asta cred că e o premieră, n-am mai văzut filme produse de HBO pe Netflix până acum.

Foto via

Album nou: Deliric X Silent Strike

0

Am tot auzit de albumul ăsta în ultimii 2 ani dar nu mă aşteptam să fie aşa bun.  Şi vă spun asta din poziţia omului care a ascultat CTC în liceu, consideră că Deliric are câteva piese mişto şi cam atât.

Citeste tot articolul

Două vorbe despre concertul Maroon 5

1

N-am simţit o nevoie acută să merg la Maroon 5, dar vorba poetului #eaavrut. Dacă era după mine aş fi stat la Diamond, adică în faţa scenei, acolo unde orice concert e mişto, eşti înconjurat de fani şi interacţiunea cu artiştii ascunde orice imperfecţiuni. Pentru că nu suntem aşa mari fani, am ajuns să stăm la #săraci, adică la Normal Circle. Chestia asta mi-a dat fiori pe şira spinării pentru că aveam în minte imaginile apocaliptice de la Robbie Williams, cu oameni care stăteau mai aproape de parcul Izvor decât de scenă. N-a fost cazul. Cifrele oficiale sunt “aproximativ 30.000” ceea ce înseamnă vreo 25.000 sau mai puţin. Era atât de lejer încât prin spate lumea stătea pe jos şi se uita la scenă, iar în faţă ajungeai fără să te străduieşti prea tare.

Citeste tot articolul

O seară cu Joshua Redman Trio

3

Am nimerit întâmplător în seara asta la concertul Joshua Redman Trio, organizat în cadrul seriei de concerte Jazz Night Out. Sincer să fiu, mă aşteptam să nu înţeleg mare lucru. Ascultasem o singură melodie de pe Youtube şi mi se părea că e în categoria aia de jazz modern pe care o guşti după 35 de ani. Dar n-a fost deloc aşa 😀

Omul merge mult de tot spre swing, te face să dai din cap şi să nu poţi sta liniştit pe scaun. E genul de muzică pe care poţi s-o asculţi şi când lucrezi, merge s-o pui şi pe un soundtrack de film dar pe care e cel mai probabil să o întâlneşti într-o cafenea cool. Mi-a plăcut mult şi Joe Sanders, genul ăla de bassist care se joacă (şi) pentru public, nu doar ca să arate că ştie să tragă de corzi.

Chiar şi vizual mi s-a părut interesant trio-ul din seara asta, cu Joshua Redman foarte stilat, un gentleman şi cu Joe Sanders care s-a descălţat imediat ce a urcat pe scenă. Artiştii şi ciudăţeniile lor, nu?

Ce mi-a plăcut mult oarecum fără legătură cu concertul: n-am auzit să sune vreun telefon, n-am văzut niciun blitz de telefon sau aparat foto şi nu s-a prea aplaudat în mijlocul piesei. Şi era Sala Radio aproape plină, nu se adunaseră 15 connoisseuri rezervaţi la un concert de nişă.

Dacă vreţi să aprofundaţi găsiţi aici. Şi între timp aştept să apară setlistul, că n-am identificat toate piesele pe Youtube.