Category

Muzici

Concursul Internaţional George Enescu e gata de start!

0

În urmă cu câţiva ani organizatorii Festivalului George Enescu au pus un pariu cu ei înşişi: şi-au propus să crească notorietatea Concursului Internaţional, lăsat mai mereu în umbra Festivalului. Începând cu 2014 concursul este organizat o dată la doi ani, având ediţii în anii pari, în timp ce festivalul are loc în anii impari. Ediţia din 2014 a concursului a fost una încărcată de recitaluri extraordinare, tocmai pentru a atrage atenţia publicului şi a presei asupra tinerilor artişti care evoluează în competiţiile de vioară, violoncel şi pian. A fost un efort mare, atât financiar, cât şi din punct de vedere al energiei investite. Însă mi se pare că planul a funcţionat!

Citeste tot articolul

Music business back in the day

0

Anul trecut de Crăciun am luat de pe Amazon vreo 2 cărţi despre Frank Sinatra (asta şi asta).  Pentru că am mai citit câteva cărţi pe subiectul ăsta, acum mă interesează mai mult perspectiva autorului şi detaliile de perioadă. Şi sunt acolo nişte amănunte fabuloase despre cum funcţiona industria muzicală pe vremea aia. Sinatra a trecut în mai puţin de 5 ani de la show-urile radio înregistrate, la cele live în care primea bani pentru 15 minute de cântat în cadrul unor emisiuni sponsorizate de branduri de ţigări, apoi la show-uri TV înregistrate şi în final trecerea spre live. Totul în perioada 1943 – 1950.

În vârf de carieră, imediat după Al doilea Război Mondial, Sinatra vindea peste 10 milioane de discuri anual, şi asta în condiţiile în care nu era singurul artist cu cifrele astea. La o populaţie de 150 de milioane de locuitori era un număr impresionant de discuri, însă asta în condiţiile în care lansările de albume se făceau pe bandă rulantă. În anii ’60 norma era de 4-5 albume pe an, cu un maxim de 8 albume în 1962, la care se adaugă şi compilaţiile. Kitty Kelly povesteşte că diversele case de discuri (Capitol, Columbia, Reprise) lansau în fiecare lună câte un album cu Sinatra pentru a face faţă cererii de muzică nouă cântată de preferatul Americii de la vremea aia. Ăsta e şi motivul pentru care Sinatra a înregistrat peste 1100 de cântece de-a lungul carierei.

Oricum, dacă vă pasionează subiectul vă recomand biografia lui Kitty Kelly, e mult mai echilibrată decât ce-au scris oamenii din anturajul lui. Urmează pe listă asta şi asta.

În altă ordine de idei, documentarul All or nothing at all, produs de HBO este pe Netflix, în caz că vreţi să-l vedeţi. Şi asta cred că e o premieră, n-am mai văzut filme produse de HBO pe Netflix până acum.

Foto via

Album nou: Deliric X Silent Strike

0

Am tot auzit de albumul ăsta în ultimii 2 ani dar nu mă aşteptam să fie aşa bun.  Şi vă spun asta din poziţia omului care a ascultat CTC în liceu, consideră că Deliric are câteva piese mişto şi cam atât.

Citeste tot articolul

Două vorbe despre concertul Maroon 5

1

N-am simţit o nevoie acută să merg la Maroon 5, dar vorba poetului #eaavrut. Dacă era după mine aş fi stat la Diamond, adică în faţa scenei, acolo unde orice concert e mişto, eşti înconjurat de fani şi interacţiunea cu artiştii ascunde orice imperfecţiuni. Pentru că nu suntem aşa mari fani, am ajuns să stăm la #săraci, adică la Normal Circle. Chestia asta mi-a dat fiori pe şira spinării pentru că aveam în minte imaginile apocaliptice de la Robbie Williams, cu oameni care stăteau mai aproape de parcul Izvor decât de scenă. N-a fost cazul. Cifrele oficiale sunt “aproximativ 30.000” ceea ce înseamnă vreo 25.000 sau mai puţin. Era atât de lejer încât prin spate lumea stătea pe jos şi se uita la scenă, iar în faţă ajungeai fără să te străduieşti prea tare.

Citeste tot articolul

O seară cu Joshua Redman Trio

3

Am nimerit întâmplător în seara asta la concertul Joshua Redman Trio, organizat în cadrul seriei de concerte Jazz Night Out. Sincer să fiu, mă aşteptam să nu înţeleg mare lucru. Ascultasem o singură melodie de pe Youtube şi mi se părea că e în categoria aia de jazz modern pe care o guşti după 35 de ani. Dar n-a fost deloc aşa 😀

Omul merge mult de tot spre swing, te face să dai din cap şi să nu poţi sta liniştit pe scaun. E genul de muzică pe care poţi s-o asculţi şi când lucrezi, merge s-o pui şi pe un soundtrack de film dar pe care e cel mai probabil să o întâlneşti într-o cafenea cool. Mi-a plăcut mult şi Joe Sanders, genul ăla de bassist care se joacă (şi) pentru public, nu doar ca să arate că ştie să tragă de corzi.

Chiar şi vizual mi s-a părut interesant trio-ul din seara asta, cu Joshua Redman foarte stilat, un gentleman şi cu Joe Sanders care s-a descălţat imediat ce a urcat pe scenă. Artiştii şi ciudăţeniile lor, nu?

Ce mi-a plăcut mult oarecum fără legătură cu concertul: n-am auzit să sune vreun telefon, n-am văzut niciun blitz de telefon sau aparat foto şi nu s-a prea aplaudat în mijlocul piesei. Şi era Sala Radio aproape plină, nu se adunaseră 15 connoisseuri rezervaţi la un concert de nişă.

Dacă vreţi să aprofundaţi găsiţi aici. Şi între timp aştept să apară setlistul, că n-am identificat toate piesele pe Youtube.

Xmas Gift: Pink Martini Live – Joy to the world

0

Pentru toţi fanii Pink Martini, un live dintr-un Xmas Special cu Storm Large și China Forbes. Câteva amănunte interesante dezvăluite între piese.

Ten Second Songs

0

Din categoria “abia acum l-am descoperit şi eu pe tipul ăsta” 🙂

Foarte cool toate videourile, nu doar cel cu Adele.

Vin! :)

1

44 de zile până la Crăciun! 😀

Azi începe ediţia a 10-a a festivalului SoNoRo

1

Festivalul SoNoRo mi-e tare drag pentru că am o grămadă de amintiri de la concerte, în special de la cel care are loc în fiecare an la Catedrala Sf. Iosif. E acolo o atmosferă aparte, care pe mine mă introduce în atmosfera de Crăciun 🙂

Anul ăsta SoNoRo ajunge la ediţia a 10-a şi se desfăşoară între 30 octombrie şi 16 noiembrie, ultimele 5 zile de festival fiind dedicate oraşelor Arad, Cluj şi Bistriţa. În Bucureşti, puteţi merge la un concert SoNoRo între 31 octombrie şi 10 noiembrie, sau chiar azi, dacă aveţi invitaţie pentru concertul de la Cotroceni.

Pentru cei care au trăit până acum într-o peşteră, SoNoRo este cel mai important festival de muzică de cameră din România, înfiinţat în 2006.

Biletele au preţul de 50 de lei, cu două excepţii: concertul de duminică, 8 noiembrie, care are loc la Ateneu (70 de lei – 150 de lei) şi cel de marţi, 10 noiembrie, de la Palatul Bragadiru, la care biletele sunt 100 de lei. Există şi în acest an 3 concerte cu intrarea liberă: sâmbătă, 31 octombrie, de la ora 19:00, la ICR, marţi, 3 noiembrie, la Catedrala Sf. Iosif şi sâmbătă, 7 noiembrie, la Colegiul Naţional “George Enescu” (de la ora 11:00). Detalii complete găsiţi pe site.

Review – Pink Martini la Bucureşti (2015)

0

Au fost a şasea oară la Bucureşti dacă îmi aduc aminte corect (şi sigur îmi aduc aminte corect). De data asta au revenit cu China Forbes, care merge acum şi în turneele din afara SUA, după ce câţiva ani s-a ocupat mai mult de familie şi a fost înlocuită de Storm Large.

Frumos, plăcut, dar China şi-a pierdut din energie. Dacă Storm e un vulcan, iar pe China mi-o aminteam drept fiind vocea caldă care sună exact ca pe CD. N-a fost deloc rău, dar parcă n-a mai avut energia aia care îţi dădea fiori. A deschis cu un Amado mio mult mai cuminte decât acum 5-6 ani, când am văzut-o prima oară. N-a mai cântat din toţi plămânii. Atmosfera a fost mai degrabă de club de jazz, cred că astfel de concerte a tot susţinut China prin SUA, mai ales în Portland, unde Pink Martini cântă destul de des şi ajung şi în locuri mai mici.

Citeste tot articolul