Bohemian Rhapsody: O să-l iubeşti şi o să-l urăşti în acelaşi timp

Bohemian Rhapsody este un film excepţional.
Bohemian Rhapsody este un film prost.
Am mixed feelings şi o să vă explic mai jos de ce.

***

E 1995, am 7 şi ani şi ceva, iar de Crăciun primesc un walkman şi două casete.
Înainte de asta, muzica se asculta la pick-up în casa alor mei. Compact, Vivaldi, Phoenix. Cam asta îmi amintesc că ascultam eu, din teancul generos de discuri, care mai includea ceva albume ale Corinei Chiriac, nişte Gabriel Dorobanţu, poveşti pentru copii şi altele. Însă n-aveam voie să folosesc mereu pick-up-ul.

Casetele erau The Freddie Mercury Album şi Queen Greatest Hits II. Împreună cu walkman-ul, reprezentau accesul nelimitat la muzică. Pentru că mai prindeam clipuri pe Tele7abc şi Antena 1, dar nici acolo oferta nu era prea bogată şi nici televizorul nu stătea aprins aşa mult timp.

N-are rost să vă spun de câte ori am ascultat cele două casete. Una era „aia cu Barcelona”, cealaltă era „aia cu Radio GaGa”. Habar n-am de ce mi le-a luat mama fix pe astea, probabil că nu era aşa bogată oferta la tarabele din piaţă.

Cert este că mult timp n-am avut altele, cred că a treia casetă a fost cu Genius, un an mai târziu.

Ţin minte că am pus nişte întrebări de-a lungul anilor despre cine a fost Freddie Mercury, iar ai mei mi-au zis că a fost un cântăreţ extraordinar care a murit tânăr din cauza unei boli numite SIDA. Am mai aflat ulterior şi că era homosexual (iată, nişte părinţi din familia tradiţională care i-au povestit copilului lor despre homosexuali; şi asta nu m-a făcut pe mine automat gay – ce chestie!). Dar cam aici s-au oprit informaţiile pe subiectul ăsta.

Notă: dacă v-aţi născut foarte recent, trebuie să vă explic că pe vremea aia n-aveai nici Google să cauţi pe Wikipedia informaţii de pe telefon, nici Netflix să descoperi vreun documentar. Cum naiba aflam chestii pe vremea aia?

Odată cu trecerea anilor, am început să ascult altă muzică, dar mereu am rămas cu un soft spot pentru Freddie. Nu neapărat pentru Queen, nici nu înţelegeam eu foarte bine care e faza cu Queen, cele două casete erau „cu Freddie Mercury”.

Singurul regret e că am avut Greatest Hits II, aşa că am ascultat pentru prima oară Bohemian Rhapsody foarte târziu.

***

Am scris tot ce e mai sus ca să înţelegeţi prin ce ochi am privit eu Bohemian Rhapsody. Filmul ăsta mi se pare o experienţă extrem de personală. Din acest motiv, sunt toate şansele să-l iubiţi sau să-l urâţi.

Puteţi să-l iubiţi pentru că are o energie excepţională. Freddie avea o astfel de energie, iar Rami Malek (Mr. Robot) reuşeşte să o reproducă perfect. O interpretare foarte bună pentru care Rami merită nişte premii mari. Mă uitam la film şi aveam uneori impresia că e documentar.

În acelaşi timp, e posibil să vă enerveze Bohemian Rhapsody. În primul rând pentru că e nelegat. Sunt nişte secvenţe din viaţa unui om, peste care s-au înghesuit, în două ore şi ceva, o mulţime de amănunte şi poveşti. De fapt, cred că asta e principala problemă a filmului: încearcă să spună prea multe poveşti de-odată. E un film despre Freddie Mercury, despre Queen sau despre concertul Live Aid? Pentru că în partea de final se insistă pe nişte detalii absolut inutile. Plus că e montat cu picioarele pe alocuri. Plus că sunt nişte reţete hollywoodiene acolo (mai ales în ceea ce priveşte personajul negativ al poveştii) încât ţi se face greaţă. Foarte gros aruncate amănuntele alea acolo.

Mai mult, dacă sunteţi mari fani Queen şi ştiţi bine detalii din viaţa lui, o să vă deranjeze nişte inexactităţi în cronologia lucrurilor. Aici n-am avut nimic de comentat pentru că n-am aprofundat niciodată subiectul, am mai citit ici-colo nişte articole, dar cam atât.

Ok, deci până la urmă mi-a plăcut sau nu? Da, am stat până la finalul genericului, alături de alţi câţiva zeci de oameni, unii care erau prăbuşiţi în scaune, cu lacrimi în ochi. Deşi e un film cu multe părţi proaste, vreau să-l mai văd cel puţin o dată, pentru acel vibe pe care ţi-l dă. La drept vorbind, la cât de bine sună muzica, puteau să dea şi video cu desene animate, tot plecai de acolo cu un super vibe. Dacă adaugi nişte imagini cu un Rami Malek care este un Freddie bun, ajungi la extaz.

Mergeţi să-l vedeţi, însă vă recomand să căutaţi un cinema bun. Eu l-am văzut la Grand Cinema Băneasa, la Sala Ultra. N-aveam asta în plan, dar s-a nimerit pentru că nu mai erau locuri libere la ora precedentă, aşa că am stat vreo 2 ore jumate prin mall până la difuzarea de la Ultra. A meritat fiecare secundă! Sunetul e incredibil şi au şi un sistem de vibraţii în scaune care te fac să te simţi pe Wembley, la concertul din 1985. Practic, ai concert şi film, 2 în 1.

Ce mă bucură la filmul ăsta e că o să-l putem arăta generaţiilor viitoare cu certitudinea că mulţi dintre ei vor deveni fani Freddie Mercury şi Queen.