Am zis să notez câteva lucruri despre concertul Pink Martini din acest an ca să-mi aduc aminte când o să fiu bătrân şi senil. 

Au fost două concerte, pe 1 şi 2 decembrie, de data asta cu China Forbes. Teoretic a fost un concert de Crăciun, practic au cântat cam jumate-jumate. Ce-i drept, nici nu aveau aşa multe piese de sezon, sunt vreo 14 piese pe albumul “Joy to the world”.

În primul rând, China nu mai poate. N-o mai duc plămânii, nu mai are chef, habar n-am. Cert e că începutul de la Amado mio nu mi-a mai făcut pielea de găină ca acum 10 ani când i-am descoperit pe cei de la Pink Martini. Ok, a trecut timpul, a avut acele probleme cu operaţia pe corzi, însă parcă la concertul precedent cu ea (în 2015) n-a sunat chiar aşa moale. Scriam atunci că nu se compară energia pe care o are Storm cu ce cântă China, acum a fost mai jos şi vocea parcă. Zici că e într-un band de cafe-bar, muzică relaxantă în surdină. Iar concertele Pink Martini nu erau aşa #pevremeamea. 

Au început cu “Hora unirii”, că tot era 1 decembrie, centenar etc. China se vedea că a repetat mult piesa, ştia versurile bine de tot (mă rog, pronunţia, că se uita pe o foaie).

Au fost câteva surprize plăcute, începând cu interpretarea lui Jimmie Herrod pe Exodus, continuând cu cvartetul de coarde invitat să-i acompanieze şi cu alegerea Nicoletei Nucă pentru “Până când nu te iubeam”. Probabil că le-a fost mai simplu să invite un artist român să cânte o piesă românească decât s-o pună pe China să înveţe şi piesa asta pe care de fapt o cântă Storm Large pe albumul “Get Happy”.

N-au lipsit nici momentele cu spectatorii urcaţi pe scenă să danseze, însă de la an la an observ tot mai mulţi poseri. Era o tipă care l-a târât pe gagică-su de undeva din fundul Sălii Palatului de vreo 3 ori ca să urce pe scenă şi să arate cât de bine au învăţat ei chestii la cursurile de dans. Nu mi se pare că e despre asta momentul publicului pe scenă, ci despre bucuria muzicii, o energie pe care ţi-o dă trupa, copii care dansează ca bezmeticii.

Tot sper la un concert cu China şi Storm la un loc, dacă tot le place aşa mult în România ar putea să facă un efort la un moment dat. Altfel, probabil că o să încep să dau skip la concertele la care e solistă China, prefer să mi-o amintesc aşa cum cânta în urmă cu câţiva ani. 

Am pus aici setlistul complet.