Radu se întreba acum fix o săptămână de ce nu există mai multe filme vechi şi bune pe Netflix. M-am întrebat şi eu acum ceva timp asta, şi am avut ocazia să discut cu reprezentanţi ai Netflix, care mi-au explicat cât de complexă e problema.

În primul rând, în urmă cu 20 de ani nu exista noţiunea de “streaming”. Drepturile de difuzare de vindeau pentru toate mediile posibile într-o anumită ţară sau arie geografică (grup de ţări / continent). Şi cu cât era un film mai puţin căutat, cu atât de făceau dealuri mai lungi. De exemplu, filmele cu John Wayne poate că nu erau considerate prea valoroase (prin prisma numărului mic de oameni care ar fi vrut să le vadă), aşa că proprietarii au vândut drepturile de difuzare pe următorii 30 de ani în toată Europa unei firme X care avea contacte cu toate televiziunile mari europene.

În paradigma de atunci, firma X ar fi oferit 10 filme cu John Wayne la pachet cu alte producţii unor televiziuni din Spania, Franţa, Cehia, Ungaria şi România. În anul următor ar fi vândut altor ţări drepturile la pachet cu alte filme, iar tot ciclul ăsta s-ar fi repetat de câteva ori, până când, la finalul celor 30 de ani, toate ţările din Europa care erau interesate de cowboy ar fi difuzat filme cu John Wayne de 5-6 ori.

Evident, am simplificat extrem de mult problema, în realitate lucrurile sunt mult mai complexe de atât. Însă totul a devenit irelevant în momentul în care a apărut internetul de mare viteză şi s-a creat noţiunea de streaming. În ziua de azi toată lumea e obişnuită să aibă acces on-demand la orice film sau serial, chestie pe care nimeni din piaţă nu a putut s-o vadă venind acum 20 de ani.

Cum spuneam, multe dealuri sunt făcute acum 10-15 ani, ceea ce blochează anumite filme. Pe lângă asta, există problema banilor. Iar situaţia legată de serialul Friends ne ajută să ne dăm seama cum stau lucrurile din punctul ăla de vedere.

Săptămâna trecută a apărut pe Netflix un anunţ potrivit căruia serialul Friends nu va mai fi disponibil de pe 1 ianuarie 2019. Tristeţe mare în jurul utilizatorilor, toţi se uitau fix la Friends, la fel cum se uita toată lumea şi la Discovery înainte să-l scoată din grilă RDS, şi la Omul care a duce cartea, emisiunea lui Dan C. Mihăilescu de pe ProTV. Adică se uitau doar declarativ. “Ah, ce mişto!”

Şi-au început protestele. “Ce zgârciţi ăştia de la Netflix! De ce nu vor să prelungească Friends?”. “Cât poa’ să coste drepturile alea de nu vor să ţină mai departe serialul?”

100 de milioane de dolari pentru un an, potrivit Financial Times. Cam 400.000 de dolari pe episod va da Netflix în 2019 pentru un serial care a fost difuzat din 1994 până în 2004. Unii dintre cititorii acestui blog nu erau născuţi atunci (glumesc, doar nu m-am transformat în vlogger).

Ok, vorbim de un serial clasic, un fel de ancoră privind serialele vechi, dar atât a vrut AT&T de la Netflix. Dacă plecăm de la premisa că taxa de acces ar fi egală în toate cele aproape 200 de ţări în care e Netflix, ar însemna cam 500.000 de dolari plătiţi pentru fiecare ţară. Are sens din punct de vedere al businessului? Credeţi că sunt suficienţi useri pentru care absenţa Friends ar fi deal breaker, încât să devină profitabil? La o medie de 120 de dolari plătiţi anual de un user, ar fi nevoie de 40.000 de useri în România care să acopere doar cheltuiala asta. Însă librăria Netflix are mii de titluri.

Şi dacă plătesc 1-2 milioane de dolari pentru a lista un film sau un serial la nivel internaţional, parcă trebuie să analizeze destul de atent ce film să aleagă, nu sunt chiar sume de pizza, mai ales când le multiplici cu sute de titluri.

De-asta se şi concentrează Netflix pe producţii proprii, fie că sunt filme uşurele sau seriale precum Narcos, costul lor e plătit o singură dată, după care rămâne pentru totdeauna în listă.