Deşi ziceau că în 2020 vor concerta doar în Las Vegas, unde au o rezidenţă de la începutul lui 2019, moşuleţii de la Aerosmith au înghesuit şi un turneu european vara viitoare.

Timp de o lună şi jumătate vor avea 14 concerte în 13 ţări, printre care Franţa, Belgia, Italia, Spania, Portugalia, Austria şi Ungaria. Găsiţi lista completă aici. Sunt cam toate oraşele importante din Europa, cu menţiunea că în loc să vină la Bucureşti, au ales Budapesta. Mai bine aşa, oricum n-aveau unde să cânte la Bucureşti, ar fi fost o bătaie de joc Arena Naţională.

Biletele încep de pe la 95 de euro (în faţa scenei), dar diferă de la concert la concert. Dacă vreţi să mergeţi, recomandarea mea ar fi să evitaţi stadioanele şi orice festival. Pe stadion există riscul să plouă, plus că sunt mai multe bilete, e aglomeraţie mai mare. Iar la festival de obicei merg cu un setlist mai scurt, experienţa e diferită.

O2 Arena din Praga (24 iunie), Stadhalle din Viena (9 iulie), The O2 din Londra (15 iulie) şi Altice Arena din Lisabona (6 iulie). Probabil că o să merg la unul dintre aceste concerte.

Dacă vreţi să alegeţi şi un pachet Meet and greet, cele cu Joey+Brad+Tom (care durează cam 20 de minute, timp în care poţi să schimbi câteva vorbe cu ei, îţi răspund la întrebări, faci poze etc.) sunt cam 500 de euro, iar pachetele cu Steven Tyler + Joe Perry (poză şi “salut-salut”, 30 de secunde) costă 1500 de euro.

Având în vedere că Steven Tyler face 72 de ani în martie şi Joe Perry face 70, e posibil să fie ultimul turneu european al trupei. Eu i-am văzut în 2010 la Bucureşti, într-un alt turneu care se spunea că va fi ultimul din Europa, a fost o experienţă foarte mişto, abia aştept concertul din 2020 🙂