Se vorbeşte neîncetat despre Roşia Montană, eu am citit articole bune aici, aici şi aici. Facebook şi Twitter sunt acaparate total de subiect. În contextul ăsta nu-mi dau seama de ce e o mare dramă că nu transmit televiziunile. Sau credeţi că politicienii n-au internet? Problema e că vă ignoră ăia, nu televiziunile. Se tot face comparaţie cu protestele din ianuarie 2012, proteste transmise live non-stop de televiziuni. Situaţiile sunt mult diferite, mai ales din punct de vedere politic. Cu liniuţă:
- Antena 3 şi Realitatea nu vor să mai dea jos niciun Guvern. Sunt la putere, cum să-şi sape singuri groapa? Sau avea cineva impresia că transmiteau atunci pentru că lucrurile erau newsworthy? Nu e ca şi cum atunci au fost corecţi şi acum nu mai sunt. Nu sunt neapărat plătiţi acum ca să nu vă difuzeze dar sigur au fost atunci plătiţi să difuzeze în exces.
- La momentul respectiv era o ură comună, o ţară divizată, în momentul ăsta sunt milioane de oameni cărora pur şi simplu nu le pasă.
- Atunci era o premieră protestul în stradă post-mineriade, acum deja s-a mai fumat puţin treaba, publicul nu mai e aşa surprins să vadă oameni protestând.
- Dictonul după care s-a ghidat PROul în toţi anii ăştia şi care vine de la CNN: „If it bleeds, it leads.”. La protestul Roşia a fost totul paşnic, în parcul Tei a murit un copil. Motiv pentru care ProTV a dat 28 de minute din jurnalul de joi cu câinele maidanez şi doar 1 minut 20 cu protestul.
- Spre deosebire de ianuarie, când scenariul începea la 19:00 fix ca să se poată da în direct (şi cu susţinerea televiziunilor), acum marea de oameni apare abia pe la 10-11 şi se întinde până la 3-4 dimineaţa. Puneţi-vă în locul ălora de la ştiri: de ce ar da 1000 de ameţiţi strânşi la ora 7, când încep ştirile, mai ales că sunt şi paşnici! Dacă voi abia la 9-10 ocupaţi pieţele cine vreţi să vă dea live? Banciu? Badea? Se filmează materiale pentru a doua zi şi gata. Iar protestul până la 3 dimineaţa e total ineficient. Nu mai blocaţi niciun trafic, nu vă mai transmite nimeni la ora aia live pentru că publicul doarme, nu faceţi decât să obosiţi voi şi să-i obosiţi pe jandarmi.
- Nu sunteţi newsworthy. De 4 zile încoace nu mai faceţi nimic ieşit din comun. E un protest paşnic desfăşurat seara târziu când nu mai deranjează pe nimeni. De ce ar difuza o televiziune mai mult de 2-3 minute în care să anunţe că s-a protestat şi că au fost X mii de oameni? Câte interviuri din mulţime să iei? Cât să te uiţi la imagini cu pieţe ocupate?
- În ianuarie ieşeau non-stop oamenii din Opoziţie şi trăgeau din toate direcţiile în Boc şi Băsescu. Acum parcă nici nu există Opoziţie. În loc să aibă aceeaşi strategie pe care a avut-o USL în 2012, PDLul tace. Nimeni nu ştie de ce.
Ştiu că e cam tristă realitatea asta legată de agenda publică, dar puţin pragmatism ar putea să schimbe lucrurile.






