Am o vecină cu un Peugeot 206 care probabil că a făcut Războiul de 100 de ani şi care continuă să pună zi de zi dispozitivul ăla de blocare a volanului.
Are alarmă, are maşina parcată sub geam, şi cu toate astea pune şi antifurt pe volan pentru că… habar n-am.
Serios, câte cazuri de maşini furate să mai fie? Şi vorbesc de maşini de-astea absolut banale, care au peste 10 ani, n-au nicio legătură cu noţiunea de lux şi care nu valorează mai mult de 4-5000 de euro.
Ca să nu mai spun că Militari e un cartier destul de liniştit, am uitat eu geamul complet deschis la Hoimobil peste noapte şi nu a dispărut nimic.
Plus că hoţii cred că văd antifurtul ăla şi se sparg de râs.
Foto via