Foto via
Acum vreo 2-3 ani s-a făcut consiliu de familie şi s-a hotărât că ne trebuie un aspirator nou. Cel vechi încă rezista, dar nu prea mai se mai găseau saci de unică folosinţă.
Pe principiul românesc „suntem prea săraci ca să ne luăm ceva ieftin”, tata a stabilit că trebuie să luăm ceva bun. Ceva bun, adică scump. Căutarea a durat mai mult decât preselecţiile pentru Vocea României şi XFactor la un loc. După câteva zeci de modele studiate, tata l-a ales pe ăsta din imagine. Un Zelmer nu-ştiu-de-care. Cert e că scrie „Profi” pe el. E din categoria semi-profesionale, spală pe jos, spală covoare şi cu toate astea noi îl folosim doar la aspirat. Cred că am spălat de vreo 2 ori cu el.
Rău nu e, însă e foarte greu de întreţinut. Extrem de greu. Durează cam o oră să-l cureţi (fie că o faci înainte să aspiri, fie că îl cureţi după ce ai aspirat). Şi sunt tot felul de filtre care trebuie curăţate, trebuie să-ţi bagi mâinile în praf. Horror. Degeaba îşi face treaba bine dacă te pune la atâta muncă. Şi a mai costat şi vreo 800 de lei.
Acum câteva luni i-am luat bunică-mii un aspirator neprofesional, care nu spală pe jos, care nu are putere aşa mare şi care a costat doar 300 de lei. Are un bol transparent în care se stânge mizeria. Îl scoţi, îl goleşti, aspiri. Un fel de plug and play. Mult mai mişto.
Scriu rândurile astea pentru că tocmai am încheiat procesul de aspirare şi
1. m-am muncit o grămadă
2. sper să impresionez vreo piaristă cu îndeletnicirile mele casnice
